Joi, 29 octombrie, va avea loc ședința ordinară a Consiliul Local Lupeni. Ordinea de zi este săracă, doar patru puncte cu tot cu „Diversele”.
Primul punct este prezentarea Strategiei de dezvoltare a municipiului Lupeni în perioada 2014-2020. La momentul la care au primit materialul pentru ședința de consiliu local, consilierii nu au primit și strategia pentru a o consulta. Acest lucru se va întâmpla joi, cel mai probabil. Strategia nu se votează joi în ședință, ci doar va fi prezentată, practic vor fi trasate obiectivele principale de dezvoltare. Și noi suntem curioși ce prevede strategia. Dar mai curioși sunt cetățenii. Aceștia vor avea ocazia să consulte strategia chiar la sediul primăriei, iar mai apoi să combată sau nu unele propuneri în ședința publică obligatorie înaintea aprobării acestei strategii.
Punctul al doilea aduce o rectificare la HC 101/2015, iar punctul al treilea prevede o modificare a bugetului local. Modificarea bugetului local se face în ambele sensuri, și la venituri și la cheltuieli. Se introduc în buget sume din concesiuni și închirieri pentru a asigura plata salariilor angajaților până la finele anului. De asemenea, se cere avizul pentru achiziția de jocuri de lumini pentru împodobirea străzilor pe perioada sărbătorilor, în valoare de 100.000 de lei. Două chestiuni diferite, reunite într-un singur proiect de hotărâre.
Sonia LIBERESCU