Ziarul nostru v-a anunțat la începutul anului că la Lupeni se va ridica o creșă de copii pe strada Tineretului. Primarul Lucian Resmeriță ne-a informat atunci că acest obiectiv va fi construit de Compania Națională de Investiții și că municipiul Lupeni a fost inclus pe lista orașelor în care se vor construi creșe.
Venind în sprijinul celor spuse de primar, demersurile pentru acest proiect au continuat. Spre finele lunii trecute Consiliul Local Lupeni a adoptat un proiect inițiat de primarul Lucian Resmeriță, prin care administrația locală a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin CNI și pe bază de Protocol, a terenului unde se va construi această creșă, vorbim aici de o suprafață de peste 3.100 mp, situată pe strada Tineretului sin localitate la numărul 43.
„Primăria va asigura ulterior banii necesari pentru racordările la rețelele de energie electrică, apă, canalizare și gaz metan, iar prin proiectul aprobat de consilierii locali ne obligăm ca după construirea creșei să menținem destinația acesteia și să o întreținem pe o perioadă de minim 15 ani de zile. Trebuie menționat și faptul important, că ministerul asigură din bugetul propriu de pe linie energetică, prin PNRR, finanțarea pentru lucrările la această creșă nouă ce va apărea pe harta municipiului nostru. Implementarea acestui face parte, pentru mine și pentru cei din administrația locală, din prioritățile noastre legate de Educație, de copii noștri, care sunt pentru noi și pentru mine, personal, mai presus de orice, așa cum am susținut încă de la preluarea mandatului”, ne-a transmis primarul Lucian Resmeriță.






