Lupeni / „Mântuitoarea Rugăciune” a adunat sute de creștini la Biserica „Sfântul...

Lupeni / „Mântuitoarea Rugăciune” a adunat sute de creștini la Biserica „Sfântul Nicolae”

Timp de citire: 2 minute

Un recital impresionant de pricesne și de cântări bisericești, intitulat sugestiv „Mântuitoarea Rugăciune”, ce se pot auzi în fiecare an în Postul Paștilor, a avut loc sâmbătă, 2 aprilie, la Biserica Sfântul Nicolae din Lupeni.

 

Evenimentul a fost organizat de către Episcopia Devei și Hunedoarei și „Comexim R” Lupeni, firma „păstorită” de creștinul ortodox Emil Părău din Lupeni (cel care de altfel, împreună cu familia sa, a ctitorit și sfântul locaș și tot ce ține de acesta din Stațiunea Straja), alături de tânărul și inimosul preot paroh Ionuț-Dan Vîrban. Recitalul a fost susținut de către interpreți ai Companiei de Teatru „Civic Art” din București.

Biserica „Sfântul Nicolae”, situată în partea de jos a orașului, în zona spitalului, este emblematică pentru localitate, iar din anul 2000, încoace, de-acolo, an de an, pornește și cea mai mare procesiune din Vinerea Patimilor Mântuitorului, „Drumul Crucii”, eveniment creștinesc inițiat tot de familie Părău, în parteneriat și cu binecuvântarea Episcopiei Devei și Hunedoarei, Primăria municipiului Lupeni și Consiliul Local Lupeni.

Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” s-a umplut de creștini, care au participat cu sufletul și cu inima la acest minunat concert, totul culminând cu rugăciunile adresate Domnului și cu cuvintele frumoase adresate de preotul-paroh, într-o zi din Postul Paștilor în care Biserica ortodoxă îi sărbătorește pe Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni și pe Sf. Mc. Amfian și Edesie, dar și o zi de sâmbătă în care sunt pomeniți cu evlavie și respect cei plecați dintre noi la cele veșnice. La eveniment au participat, pe lângă organizatori și enoriași, și primarul și viceprimarul Lupeniului, consilieri locali și funcționari din cadrul primăriei.

Preț de mai bine de un ceas pricesnele și rugăciunile au răsunat în toată biserica, aducând bucurie și liniștire sufletească celor prezenți, toate întregite cu acordurile unui nai magic, folosit cu mult talent de o naistă profesionistă.

„Suntem mulțumiți sufletește că și în acest an am putut să-i aducem la noi, în Postul Paștilor, pe acești interpreți talentați ai Companiei de Teatru Civic Art din București, care și acum doi ani ne-au încântat după cum se știe și după cum și ziarul dumneavoastră a mai scris. Suntem în Sfântul Post și ne pregătim de marea sărbătoare a Învierii Domnului, Mântuitorul nostru și de aceea și prin astfel de evenimente, dar și prin altele ce vor urma – și mă gândesc la procesiunea Drumul Crucii din Vinerea Patimilor, încercăm cu toții, inclusiv prin post și rugăciune, să facem tot ceea ce trebuie mai bine creștinește. Să încercăm cu toții să fim mai buni, mai iertători, mai apropiați de Dumnezeu și de aproapele nostru. Dumnezeu să ne ierte și ne ajute pe toți, să ne aibă în paza Sa nemărginită!”, ne-a transmis Emil Părău.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii