Lupeni. Bugetul 2025 – în dezbatere publică

Lupeni. Bugetul 2025 – în dezbatere publică

Timp de citire: un minut

Situația financiară precară la nivel național, cauzată de guvernările PSD-PNL-UDMR, se resimte și în teritoriu. Administrațiile publice locale vor avea un buget mai mic, dar dacă este drămuit cu cap și se fac economii, comunitățile se pot dezvolta. Este și cazul municipiului Lupeni, care în următoarele zile va avea buget pentru anul în curs. Cum aici sunt demarate foarte multe proiecte cu fonduri europene, anul acesta și bugetul va fi axat pe dezvoltare.

Se fac ultimele calcule la primăria municipiului Lupeni asupra bugetului pentru anul în curs, care în câteva zile trebuie aprobat. Lupeniul este una dintre unitățile administrativ-teritoriale din județul Hunedoara, pe raza căreia se derulează foarte multe proiecte cu finanțări provenind din toate părțile, așa că, după cum e și firesc, bugetul de anul acesta este axat pe dezvoltare, adică pe finalizarea cu bine a proiectelor în curs și începerea celor aflate în stadii incipiente.

„Este în dezbatere publică bugetul în forma inițială, care suferă modificări în această perioadă, modificări ce noi le actualizăm pe site-ul municipiului Lupeni. Până pe 15 martie ar trebui să avem și dezbaterea publică, iar luna viitoare, cu siguranță, vom avea bugetul votat de CL și vom face în așa fel încât, ca și în anii precedenți, să reușim în primul rând să acoperim funcționalitatea primăriei municipiului Lupeni, sprijinul față de școli, spital, acolo unde sunt solicitate aceste lucruri, și îmi doresc ca un procent destul de mare să fie orientat spre dezvoltare. Să știți că Primăria municipiului Lupeni în acest moment are 41 de proiecte pe fonduri europene semnate, deci 41 de proiecte care vor începe la un moment dat în teren”, a spus primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Bugetul local pentru anul 2025 a fost lansat în dezbatere publică. Poate fi consultat zilele acestea de către toți cetățenii și cei interesați pot aduce îmbunătățiri și amendamente, prin sugestii legate de acesta. Documentul este public, în perioada următoare este programată ședința de dezbatere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii