Lucrări ferate tot mai avansate între Bănița, Merișor și Crivadia

Lucrări ferate tot mai avansate între Bănița, Merișor și Crivadia

Timp de citire: un minut

Lucrările de reparații capitale și refacție totală aflate în execuție, la ora actuală, pe intervalul Bănița – Merișor – Crivadia înregistrează progrese pe ambele sensuri. Toate cele 3 linii sunt în plin proces de modernizare. Constructorul se mișcă într-un ritm susținut, pentru că trebuie să finalizeze lucrarea până la finalul anului.

Cu procente de execuție de 42% pe distanța Bănița – Merișor și de 66% pe distanța Merișor – Crivadia, lucrările sunt finanțate din fonduri de la Bugetul de Stat.

Pe cele două șantiere feroviare deschise între Bănița – Merișor și Merișor – Crivadia, lucrările de reparații vizează atât componentele suprastructurii feroviare – terasament, prisma căii, material mărunt de cale șină, traverse, aparate de cale, bretele – pe o lungime a traseului de cca 11 km, dar și la instalațiile de semnalizare și centralizare, rețeaua de telecomunicații, poduri/podețe/tuneluri și pasajele la nivel cu calea ferată existente pe întregul traseu.

Compania Națională de Căi Ferate CFR investește 75 de milioane de lei, din fonduri de la Bugetul de Stat, pentru lucrări de reparații capitale și refacție pe segmentul feroviar Bistrița – Merișor – Crivadia. Scopul lucrărilor constituie creșterea gradului de siguranță・ feroviar・, prin restabilirea parametrilor tehnici ai liniei, îmbunătățirea condițiilor de exploatare feroviar・ și, nu în ultimul rând, vor contribui la reducerea cheltuielilor pentru întreținerea căii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii