Legislaţie nouă în achiziţiile publice

Legislaţie nouă în achiziţiile publice

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 3 minute

Guvernul a aprobat marţi proiectul de lege privind achiziţiile publice, parte a noului pachet legislativ privind achiziţiile publice.

Achiziţii mai simple şi mai transparente

Conform surselor oficiale, noua legislaţie oferă mecanisme care să aibă drept efect înlăturarea problemelor şi disfuncţionalităţilor întâmpinate în aplicarea legislaţiei privind achiziţiile publice şi concesiunilor aflată acum în vigoare.

Proiectul de lege privind achiziţiile publice include măsuri destinate să asigure un cadru legislativ prin care achiziţiile publice să fie concepute astfel încât să asigure o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii sociale.

Proiectul de lege consacră o serie de aspecte care prezintă prevederi noi în raport cu legislaţia în vigoare.

Una dintre modificări are în vedere reducerea costurilor pe termen mediu şi lung prin introducerea conceptului „value for money” în criteriile de atribuire, avându-se astfel în vedere costul întregului ciclu de viaţă al produsului, serviciului, lucrării achiziţionate, ci nu numai „preţul cel mai scăzut”. Potrivit proiectului de lege, autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziţie publică ofertantului care a depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Funcţie de obiectul contractului, identificarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic se va realiza pe baza criteriului „preţul cel mai scăzut” sau pe baza criteriului „costul cel mai scăzut”, care are la bază costurile pe durata de viaţă a obiectului achiziţiei publice, sau pe baza criteriului „cel mai bun raport calitate-preţ”, care să includă aspecte calitative, de mediu şi/ sau sociale, astfel încât autorităţile contractante sunt încurajate să ia în considerare şi alţi factori, nu exclusiv preţul. Criteriul „preţul cel mai scăzut” nu va fi utilizat în cazul procedurilor de atribuire privind servicii intelectuale şi care prezintă un grad de complexitate ridicat, ci doar criteriul „cel mai bun raport calitate-preţ ”.

Noi praguri valorice

De asemenea, conform proiectului, domeniul de aplicare este stabilit pentru conceperea achiziţiilor publice cu reglementarea procedurilor de atribuire a contractelor a căror valoare estimată este mai mare decât pragurile reglementate de normele europene (n.n. Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE) în acord cu prevederile acestora, urmând ca prin normele metodologice ale proiectului de lege să fie reglementate proceduri simplificate pentru atribuirea contractelor a căror valoare este mai mică decât pragurile consacrate prin actul comunitar. Mai precis, procedurile de atribuire reglementate de proiectul de lege se aplică în cazul atribuirii contractelor de achiziţie publică/ acordurilor-cadru a căror valoarea estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice: 22.908.118 lei – pentru contractele de achiziţie publică/ acordurile-cadru de lucrări; 591.918 lei – pentru contractele de achiziţie publică/ acordurile-cadru de produse şi de servicii; 3.312.975 lei – pentru contractele de achiziţie publică/ acordurile-cadru de servicii care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice prevăzute de proiectul de lege (servicii de sănătate, servicii sociale şi servicii conexe, servicii sociale administrative, servicii de învăţământ, servicii hoteliere şi de restaurant etc.)

O autoritate contractantă va avea dreptul să achiziţioneze direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 66.259,5 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 265.038 lei.

Mihaela PETROŞAN

În comparaţie cu legislaţia în vigoare, duratele minime ale procedurilor de atribuire vor fi mai scurte. Pentru reducerea timpului şi creşterea eficienţei, se va introduce obligativitatea utilizării mijloacelor electronice pe tot parcursul procedurii de atribuire începând cu luna aprilie 2017 pentru unităţi de achiziţii centralizate şi din octombrie 2018 pentru toate unităţile contractante. Unităţile de achiziţie centralizate vor fi create, în baza acestui proiect, pentru a simplifica procesul de achiziţii publice şi a elimina erorile din cadrul procedurii de atribuire cauzate de lipsa personalului specializat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii