Laboratorul de Transfuzie Sanguină Petroşani merge înainte, rezervele zilnice de sânge pentru SUP fiind asigurate

cinci (cu indulgenţă) Spaţiul de la etajul II al clădirii aparţine, cum ne spunea doamna doctor Vila Mary, medicul coordonator al instituţiei, atât primăriei, cât şi Spitalului de Urgenţă Petroşani. Din păcate, la această clădire nu s-a schimbat nimic, atât la etajul I, unde funcţionează cabinete stomatologice, cât şi la etajul II, nu s-a realizat nicio îmbunătăţire. E curat, e văruit din primăvara aceasta, dar totul pare ca şi acum 30 de ani. În sediul laboratorului, culoarele curate – ca într-o instituţie care se respectă, vopsite şi văruite, tot în primăvara aceasta de angajaţi ai primăriei – nu pot schimba însă aspectul de vechi, de antic. La fel stă situaţia şi în cabinetele medicilor, geamurile vechi şi uşile, chiar dacă au strat destul de proaspăt de vopsea pe ele, se vede de la o poştă că iarna sau când e vânt fac viaţa grea celor şase angajaţi şi celor care vin să doneze, benevol, sânge. Ţinând cont că peste 2.400-2.500 de donatori de sânge este media pe an de activitate la acest laborator, poate că ar trebui reconsiderată importanţa acestuia şi făcut ce trebuie, în primul rând din punctul de vedere al izolării termice, apoi din punctul de vedere al mobilierului şi, fireşte, poate în primul rând din punct de vedere al dotării cu aparatură necesară transfuziei de sânge şi păstrării lui în cele mai moder­ne condiţii. Dacă acum trei ani existau 12 angajaţi (iar înainte de asta vreo 15-16), acum, cu doar şase angajaţi, deci jumătate din câţi au fost în 2012, lucrurile nu pot să meargă în direcţia bună. „Un minim de zece angajaţi ne-ar trebui, dar ce să facem, ne descurcăm cum putem”, ne spune doamna doctor Vila. Lipsa de personal face ca aceşti şase angajaţi să lucreze mult peste ceea ce ar trebui, pe nişte salarii deloc motivante…

Am stat puţin de vorbă cu doamna doctor Vila Mary în cabinetul dumneaei, curat, spaţios, dar învechit. A recunoscut că reparaţii capitale nu s-au prea făcut, în afară de văruiri periodice şi ceva vopsitorie. Ne-a menţionat că de reabilitare nu poate fi deocamdată vorba, din partea instituţiei de la Deva care conduce activitatea, Centrul de Transfuzie Sanguină Hunedoara (care aparţine de Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină Bucureşti), atâta vreme cât spaţiul aparţine de administraţia locală, iar aceasta susţine an de an că nu există fonduri (pe partea de izolare termică, probabil că lucrurile se vor rezolva printr-un proiect european, ce vizează toate clădirile publice ce aparţin de primărie, din câte am aflat de la primarul Iacob-Ridzi în urma recentului interviu). Coordonatorul laboratorului de sânge petroşenean ne-a vorbit puţin şi de problema personalului, de salarizarea nesatisfăcătoare din sistem şi de faptul că lucrurile ar trebui îmbunătăţite în acest sens, dar „astea trebuie să vină de sus”.

Destul de urgent ar trebui achiziţionat pentru acest laborator şi un aparat nou pentru făcut plasmă, cel vechi, încă funcţional, creând personalului destule probleme.

Partea bună a lucrurilor este faptul că de acum trei ani s-a îmbunătăţit rezer­va de sânge, de o lungă perioadă nu mai există probleme legate de lipsa sângelui, indiferent de grupă.

„Avem toate grupele de sânge, dar de obicei se întâmplă ca donatorii care vin să fie cu sânge de o anumită grupă şi pacienţii care au nevoie urgent de alte grupe. De aici intervine, uneori, aşa numita criză de sânge, sau aşa apare deficitul din rezerva de sânge. În acest caz nimeni nu-i vinovat, să ne înţelegem, iar de obicei problema se rezolvă într-un fel sau altul, puţine spre deloc cazuri fiind în situaţia de a nu avea la timp sângele, cel puţin la noi nu s-a întâmplat. Grupele de sânge mai rare sunt toate grupele cu Rh negativ, cea mai rară fiind grupa AB 4 negativ. Relaţia cu S.U.P. privind sângele este bună, mai ales că şi spitalul are unitatea de transfuzie sanguină proprie. Spitalul se aprovizionează permanent de la noi, cu necesarul de sânge de care are nevoi, există în spital un anumit stoc, în spaţii de stocare aferente şi sigure, astfel încât chiar dacă sunt cazuri mai grave nu există niciodată descoperită această latură importantă”.

Cu experienţă destulă în domeniu, doamna doctor Vila ne spune şi care ar fi noul concept de gândire pe care eventualii donatori de sânge ar trebui să şi-l însuşească şi nu să creadă unii dintre noi că donând sânge fac o afacere sau cine ştie ce şmecherie ieftină:

„Populaţia ar trebui să ştie că dacă eşti sănătos, dacă ştii că nu ai nicio problemă de sănătate, donarea de sânge nu face niciun rău organismului. Ar fi bine să ne gândim fiecare dintre noi, fireşte cei care suntem sănătoşi şi putem să ajutăm, că nu se ştie niciodată când cineva apropiat sau din familie (sau chiar noi) poate avea nevoie de sânge. Practic, donând sânge salvăm vieţi, iar ajutorul ni-l dăm nouă şi comunităţii în care trăim. Paşii care trebuie făcuţi sunt simpli. Cei care doresc să doneze sânge, mai ales pentru prima dată, trebuie să se prezinte la noi, aici la laboratorul de transfuzie, pentru a primi toate informaţiile de care au nevoie (în ce constă donarea de sânge, ce trebuie să facă când vin să doneze sânge, inclusiv să le facem analiza de sânge – altfel nici nu se pune problema de donare). Donarea de sânge este recomandată a se face până în ora 11:00, cum de altfel aşa şi avem programul de recoltare. Un donator de sânge trebuie să ştie că ziua în care donează trebuie să fie liberă. Deci, cei care au un loc de muncă trebuie să ia în calcul şi această treabă. Conform legislaţiei în vigoare, ziua respectivă se acordă liberă de către angajator, iar donatorul va primi acele şapte tichete de masă. Dar, repet, cine vine să doneze sânge o face benevol şi o face pentru o cauză nobilă, nu vine să obţină acele tichete sau ziua liberă de la serviciu (ori bani, cum era pe vremuri). Trebuie deci modificată gândirea oamenilor care gândesc aşa, pentru că ei pun problema greşit din start dacă îşi fac astfel de raţionamente (făcută din interes, donarea de sânge îi poate face pe unii să ascundă problemele medi­cale pe care le au, şi chiar dacă la analize descoperim boala, acest lucru ne ia timp şi ne consumă energie degeaba)”.

Dintotdeauna, „minerii sunt constanţi şi buni donatori de sânge”. „Când există cazuri grave de ortaci răniţi, ei vin întotdeauna în număr mare să doneze sânge. Este o legătură fantastică între ei, la muncă, şi de aceea toată stima noastră pentru ei”, ne-au spus cei de la laborator. Dacă lucrurile stau aşa, poate că în ziua donării ar trebui ca minerul care donează sânge să primească şi toate sporurile, astfel încât să nu piardă nimic la salariu. În fond, merge să salveze o viaţă, nu să stea liber… dar aici sindicatele ar trebui să se impună, noi doar constatăm.