La Vulcan / Oare cum va fi la iarnă?

La Vulcan / Oare cum va fi la iarnă?

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 2 minute

A trecut şi Sfânta Mărie aşa că este valabilă vorba aceea în care se spune ceva despre pălărie. În sensul că ar fi cazul, deşi vremea frumoasă o să mai ţină un timp, să ne gândim şi la iarna care va să vină. 
Citesc la comentariile
articolelor publicate în ZVJ despre îngrijorarea, justificată, de altfel, a multora dintre cei încă branşaţi la sistemul centralizat de termoficare cu privire la căldura pe care o vor avea în sezonul hibernal. La Petroşani pare-se că îngrijorarea de acest gen e mai puţin vizibilă, dată fiind şi starea mai bună a reţelei de termoficare din oraş. În schimb, la Vulcan oamenii îşi pun deja întrebări.
Nu zic, sunt
şi aici cartiere în care doar rareori, din cauza unor situaţii neprevăzute, „se ia” căldura. De cele mai multe ori este vorba despre o avarie la uzină sau despre o spărtură la magistrala de termoficare. Totuşi, astfel de defecţiuni se consemnează rar şi, atunci când apar, se face tot posibilul ca ele să fie remediate în timp optim. Nu acelaşi optimism îl împărtăşesc, însă, locuitorii din blocurile situate în cartierul Brazi. Vechiul Cocoşvar.
Am trecut de 
mijlocul lui august, iar pe strada Traian, de la Punctul Termic 16 A în sus nu se vede nici umbră de mişcare. Deşi, recent, Gheorghe Ile a dat asigurări cum că, până-n iarnă, se va schimba tronsonul de conductă ciuruit care duce la PT 32, destui dintre cetăţenii afectaţi de nefuncţionalitatea acestui punct termic cred că nu-i vorba decât de alte promisiuni ale primarului, ambalate în alte vorbe.
Deocamdată, 
îmi permit să fiu rezervat în comentarii, dar voi reveni dacă bănuiala cetăţenilor tinde să se adeverească. În plus, mai este de rezolvat şi problema stocului de cărbune al termocentralei şi, nu în ultimul rând, a celei referi­toare la achiziţionarea certificatelor verzi fără de care Mediul nu-i dă voie uzinei de la Paroşeni să aprindă focul în cazane. Ca să nu mai zic că, fără autorizaţie de funcţionare, nici societăţile de termoficare locale nu se simt mai bine.
Gheorghe OLTEANU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii