La ultima şedinţă din 2015 a Consiliului Local al municipiului Vulcan a fost aprobat Planul Urbanistic Local pentru construirea Grădiniţei cu Program Normal nr.4 cu 5 săli de grupă de pe strada Nicoale Titulescu FN.
era de mai multă vreme în atenţia administraţiei publice locale vulcănene şi doar lipsa fondurilor necesare a făcut ca ea să nu poată fi realizată. Şi, fiindcă grădiniţa nu a putut fi începută la timp, a expirat şi documentaţia PUZ aprobată de către consilierii locali cu HCL nr.54/ 2012. Aşa că a fost nevoie de reactualizarea avizelor şi de obţinerea noului certificat de urbanism care poartă numărul 4/12548/29.01.2015.
Noua grădiniţa din Coroeşti
va fi situată între blocurile D10 şi D12, iar scopul documentaţiei, se spune în raportul la proiectul de hotărâre, este acela de a „se determina condiţiile de amplasare a clădirii, rezolvarea circulaţiei pietonale, stabilirea regimului de aliniere şi de înălţime, circulaţia juridică a terenurilor şi echiparea cu utilităţi edilitare”. Asigurarea finanţării investiţiei şi certitudinea începerii construcţiei în primăvara acestui an l-au făcut să răsufle uşurat şi pe primarul Gheorghe Ile. Vechea grădiniţă, încă în funcţiune, amplasată în curtea Şcolii Gimnaziale nr.5, una cu camerele amplasate tip vagon, nu întruneşte niciuna dintre condiţiile cerute de legislaţia în vigoare. De fapt, acest aşezământ destinat preşcolarilor nu a obţinut nici la începutul actualului an de învăţământ avizul de funcţionare pe care-l eliberează Direcţia de Sănătate Publică.
Gheorghe OLTEANU