La un pas distanță de reamplasarea grupului statuar Gimnaste

La un pas distanță de reamplasarea grupului statuar Gimnaste

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

Modernizarea Pieței Arras a determinat o schimbare a peisajului urban din această zonă a Devei, în care nu se mai potrivea amplasamentul grupului statuar Gimnaste. A venit ideea mutării acestuia într-un alt loc. Locul potrivit a fost ales chiar foarte aproape de actualul amplasament, adică în scuarul situat între Bulevardul Decebal, Bulevardul 22 Decembrie și sensul giratoriu.

A fost cerută și opinia cetățenilor prin ședințele publice organizate de primărie. De asemenea, acum se cere votul pentru aprobarea studiului de fezabilitate ”Reamplasare ansamblu statuar Gimnaste”. După calculele arhitecților reamplasarea va costa primăria aproximativ 69.406 lei. În scuarul noului amplasament se va realiza un soclu din beton armat placat cu piatră naturală, așa cum a cerut artistul plastic care a realizat ansamblul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii