Salariații Termocentralei Paroșeni nu sunt mulțumiți de modul în care – în condițiile în care Sindicatul Liber din uzină a fost împiedicat să participe la negocieri – Bebe Nica și colții lui stâncoși de la “Muntele” său au prelungit contractul colectiv de muncă la nivelul CEH.
Ca atare,
în condițiile în care conducerea complexului i-a întors spatele, liderul sindical Mihai Lorincz s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În adresa trimisă, el sesizează că, la Anexa nr.9B “Sporuri cu caracter nepermanent acordate din fondul de salarii”, Actul Adițional nr.2 încalcă prevederi legale prin introducerea paragrafului “B3”. În care se spune că “Sporul de fidelitate se calculează la salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în programul normal de lucru. Sporul se anulează în luna în care timpul efectiv lucrat în program normal este mai mic decât timpul de lucru programat, cu excepția situației în care salariatul s-a aflat în concediu de odihnă pe baza programării aprobate”.
“Gravitatea faptului
în această măsură, atrage atenția Mihai Lorincz, este că, la efectuarea concediului medical (spitalizare, tratament la domiciliu, operații, boli cronice etc.) și în cazul reprogramării concediului de odihnă de către angajat, acestuia i se va aplica reducerea sporului de fidelitate pe întreaga lună, indiferent de numărul de zile de concediu medical”. Președintele Sindicatului Liber de la Termocentrala Paroșeni consideră că în ce privește concediul medical acesta “este un drept fundamental al angajatului, el este reglementat prin lege și este necesar pentru refacerea sănătății lucrătorilor”. Ca atare, apreciază, pe bună dreptate, Mihai Lorincz, “această măsură discriminatorie din CCM de la CEH, în comparație cu alți angajați din sectorul de stat și privat, de a fi penalizați financiar pe întreaga lună, pune în pericol nu doar siguranța în funcționare a instalației, ci, mai mult, poate crea premisa ca unii salariați să evite concediul recomandat de medic. Asta, desigur, din teama de a nu i se reduce sporurile salariale, respectiv sporul lunar de fidelitate!”.
Gheorghe OLTEANU