La Petroșani / Primăvara începe cu STRABAG

La Petroșani / Primăvara începe cu STRABAG

Timp de citire: 2 minute

Proiectul de mobilitate urbană de la Petroșani, referitor la construcția pasarelelor și pistelor de biciclete devine realitate. Licitația pentru construcție s-a adjudecat, firma STRAGAT va executa toate lucrările. Din 15 martie se dă ordinul de începere, iar utilajele și muncitorii vor începe construcția.

Săptămâna trecută s-a semnat contractul de lucrări cu firma care a câștigat licitația, societatea STRABAG. Lucrările vor cuprinde reconfigurarea infrastructurii rutiere în vederea înființării unui traseu pentru circulația cu biciclete și circulația pietonală, construirea a două pasarele pietonale peste DN 66 și calea ferată dublă.

Am semnat contractul cu cei care au câștigat lucrarea. Este vorba de firma STRABAG, ei vor fi cei care vor implementa proiectul de mobilitate, care va cuprinde, pe lângă cele două pasarele care vor traversa drumul național și calea ferată, și peste 12 km de piste de bicicletă, plus 10 centre ce închiriere pentru biciclete. Eu cred că va fi un proiect foarte bun pentru municipiul nostru și prin care încercăm să încurajăm cât mai multă lume, să folosească bicicleta sau mijloace de transport nepoluante”, a spus primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Odată ce vine primăvara, vor începe și lucrările. „Lucrările vor începe după 15 martie. Am vorbit cu firma. După 15 martie vom da ordinul de începere a lucrărilor. Vor lucra în paralel la cele două obiective, iar solicitarea mea a fost, dacă se apucă de un tronson pe o stradă să-l și termine. Nu să spargă tot orașul și după aceea să vină cu asfalt sau celelalte lucrări care trebuie finalizate. Dar asta vom regla pe parcurs. În principiu, despre acest grafic este vorba”, a mai completat edilul din Petroșani.

Locuitorii din Petroșani vor beneficia de o amplă rețea de piste de biciclete, în lungime totală de peste 12 kilometri, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027. Pistele vor conecta șapte străzi, un parc și centrul orașului. Tot prin acest proiect, locuitorii din Petroșani vor putea folosi în premieră sistemul de bike-sharing pentru care vor fi achiziționate 80 de biciclete noi, disponibile prin 10 stații. În plus, locuitorii din cartierul Colonie și zona industrială Livezeni vor putea ajunge mai ușor și în condiții de siguranță în zona de est și în centrul orașului, pentru că proiectul include și construcția a două pasarele pietonale peste DN 66 și calea ferată. Practic, se vor executa mai multe lucrări în cadrul acestui proiect. Prima lucrare va realiza un traseu de piste de biciclete cu o lungime totală de 12,67 km. Realizarea de trasee pietonale (trotuare), cu lățimea minimă de 1,20 m – circa 9.735 mp ca suprafață totală, va fi cea de-a doua lucrare în cadrul proiectului. Cea de-a treia lucrare va fi, practic, și cea mai grea și mai costisitoare, fiindcă este legată de realizarea a două pasarele pietonale peste DN 66 și calea ferată.

Peste 9,6 milioane de euro vor fi investiți în proiectul care are ca beneficiar Primăria Municipiului Petroșani. Termenul de finalizare este 31 ianuarie 2027.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii