La Petrila / S-a pus punct proiectului de reabilitare a drumurilor

La Petrila / S-a pus punct proiectului de reabilitare a drumurilor

Timp de citire: un minut
Peste 500 de miliarde de lei vechi, „pompaţi” timp de patru ani au făcut ca Petrila să aibă în acest moment cele mai multe drumuri modernizate din Valea Jiului.
Joi, 3 decembrie, la Primăria oraşului Petrila a avut loc recepţia lucrărilor din cadrul proiectului integrat  care a vizat reabilitarea străzilor din oraşul Petrila.
Proiectul a început cu aproximativ patru ani în urmă, iar lucrările realizate în această perioadă de timp au fost în valoare de aproape 500 de miliarde lei vechi, bani obţinuţi de administraţia publică locală petrileană în două etape. Cu lucrările de reabilitare a altor câteva drumuri din satele Petrilei, programate în 2016, la Petrila se va ajunge în situaţia ca peste 90% din drumuri din zonele locuibile, mari sau mici, să fie asfaltate, vorbind aici inclusiv de drumurile din satele aparţinătoare!
„Am făcut astăzi recepţia la terminarea lucrărilor pentru etapa a II-a, a cărei valoare se ridică la aproximativ 200 de miliarde lei vechi. În comisia de recepţie există reprezentanţii primăriei, ca beneficiari, reprezentantul proiectantului, reprezentanţii constructorului, reprezentanţi din partea E-on Gaz, Enel, Apa Serv, Poliţiei Rutiere, dirigintele de şantier şi, nu în ultimul rând reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Toţi aceşti reprezentanţi de care am amintit au afirmat după controlul efectuat în teren, că nu sunt probleme în ceea ce priveşte starea şi situaţia lucrărilor executate, care, în opinia tuturor sunt efectuate conform proiectului şi de bună calitate. Este cel mai de anvergură proiect care s-a derulat după 1990 în oraşul Petrila şi probabil pe linie de drumuri în toată Valea Jiului şi de aceea mă bucur că l-am putut duce la capăt cu bine.”, ne-a declarat joi primarul Ilie Păducel.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii