Începând cu anul 2010, Patriarhia Ortodoxă Română, în colaborare cu Fundaţia World Vision România, derulează proiectul educaţional „Alege Şcoala!”. Obiectivul general al acestui proiect îl constituie prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „şcoala de duminică”.
Proiectul propune
dezvoltarea unui program special pentru menţinerea elevilor în educaţie şi prevenirea părăsirii timpurii a şcolii şi include: sesiuni de formare pentru preoţi şi profesori de religie; activităţi adresate copiilor şi tinerilor care prezintă risc de părăsire a şcolii şi potenţial infracţional, proveniţi din familii cu stare materială precară şi nivel de educaţie scăzut; organizarea de tabere de creaţie în perioada vacanţelor de vară, pe grupe de vârstă; concursuri cu premii pe teme date, scopul acestora fiind conştientizarea rolului educaţiei în viaţa unui copil şi a posibilităţilor pe care aceasta le poate oferi în integrarea pe piaţa muncii şi în prevenirea abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile.
Proiectul a fost aprobat
de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi se derulează împreună cu Programul naţional de cateheză „Hristos împărtăşit copiilor”. Aceasta şi pentru faptul că, din perspectiva Bisericii Ortodoxe Române, formarea educaţională şi spirituală a copiilor depinde mai ales de buna cooperare dintre Şcoală, Familie şi Biserică, iar preocuparea comună a acestora trebuie să vizeze, în egală măsură, atât cultivarea intelectului, cât şi modelarea trăirilor sufleteşti ale copiilor şi tinerilor. În acest sens, este foarte important ca procesul educaţional să nu urmărească doar acumularea de cunoştinţe teoretice, ci şi promovarea vieţii spirituale, însuşirea valorilor credinţei şi moralei creştine şi a tradiţiilor culturale româneşti, condiţii obligatorii pentru păstrarea identităţii într-o lume globalizată. Segmentul-ţintă principal al activităţilor din acest proiect îl reprezintă elevii din sistemul de învăţământ primar şi gimnazial, proveniţi din familii cu stare materială precară şi nivel de educaţie scăzut, urmărindu-se asigurarea, pentru aceşti copii, şanselor de autorealizare egale cu ale celor care provin din familii stabile atât ca nivel de studiu, cât şi ca stare materială.
Personalul care implementează proiectul se compune din preoţi duhovnici, profesori şi psihopedagogi. Eforturile acestora se concentrează spre o socializare bazată pe valori creştine şi pe valori ale democraţiei moderne: dragoste de Dumnezeu şi de semeni, libertate de acţiune, solidaritate socială şi egalitate de şanse.
Din Episcopia Devei şi Hunedoarei, la acest proiect educaţional participă patru parohii din: Deva, Vulcan, Orăştie şi Homorod.
La parohia „Sfinţii Români” din Vulcan, păstorită de părintele Mănăsuc Zgîrcea, de câteva luni 35 de copii au fost implicaţi în numeroase activităţi cu profil religios, cultural, educaţional şi chiar sportiv. Aceste activităţi s-au derulat cu precădere la fosta şcoală din Dealu Babii, care a fost reabilitată şi care, între timp, a devenit Centrul Creştin Ortodox pentru Copii şi Tineret „Axion Estin”. Copiii au participat la excursii şi concursuri tematice şi au primit ghiozdane echipate cu toate rechizitele de care au nevoie la şcoală. S-au acordat burse, în cuantum de 80 lei lunar, pe perioada anului şcolar.
Pentru copiii din parohia „Sfinţii Români” din Vulcan, programul s-a încheiat cu tabăra „Licăr de Lumină” care a avut loc în perioada 30 august – 4 septembrie, la Sfânta Mănăstire Durău (munţii Ceahlău, jud. Neamţ).
Au fost însoţiţi de prof. Monica Zgîrcea şi prof. Maria Plic, din Comitetul Parohial. Această serie, penultima din cele 12 serii programate în vara aceasta la această mănăstire, a adunat 130 de copii din judeţele Vâlcea, Bihor, Iaşi şi Hunedoara.
Programul de activităţi – coordonat cu mare dăruire de către directorul taberei, părintele Ştefan Zaharia – a fost unul fascinant şi atractiv pentru copii: ateliere de creaţie, vizionare de filme educative, programe religioase, prezentări de carte, dar şi activităţi recreative (tir cu arcul, escalade pe perete, tiroliene, drumeţii montane, foc de tabără etc.). La final, toţi copiii au primit premii (cărţi, dicţionare, jocuri etc) pentru implicarea în activităţile taberei şi, în mod sigur, au devenit mai pricepuţi în a deosebi binele de rău şi mai hotărâţi în a alege binele, adică familia, şcoala şi biserica.
Ioan Dorel ŞCHIOPU