Au mai rămas doar câteva zile până la meciul pe care echipa de fotbal CSM Jiul Petroșani îl va susține pentru promovarea în Liga 3.
Antrenorul – optimist
Testați de două ori pentru Covid 19, jucătorii lui Damian Militaru se pregătesc la stadion cu gândul la o altă ligă. Sâmbătă, cu o zi înainte de disputarea partidei cu Avântul Periam, reprezentanta județului Timiș, jucătorii vor pleca spre Lupac. Meciul urmează să aibă loc duminică, 9 august, de la ora 17:00.
„Din câte știu eu vor veni și suporterii echipei cu mașini personale. Dacă poate e posibil, va veni la meci și primarul Tiberiu Iacob Ridzi. Dat fiind faptul că nu avem jocuri în picioare, o să fie un meci greu. Nu ne va fi deloc ușor. Dar sunt optimist, pentru că am văzut la băieți dorința mare de a promova. Așa că ne vom juca șansa noastră”, a spus antrenorul Damian Militaru
Pe 11 august CSM Jiul Petroșani ar fi trebuit să debuteze în Cupa României, dar meciurile din această fază a competiției au fost amânate pentru data de 25 august.
„Eu nu cred că se va juca anul acesta liga a treia”
Damian Militaru rămâne însă sceptic în privința jucării meciurilor din Liga 3. „Eu, de obicei, sunt o fire optimistă, dar având în vedere evoluția cazurile de Covid nu cred că sunt șanse ca Liga 3 să se joace anul acesta. Asta în cazul în care testările jucătorilor vor rămâne obligatorii. Nu știu câte echipe își vor permite acest lux. Se vor juca meciurile din Liga 1 și Liga 2, nicidecum în liga a treia sau liga a patra”, a declarat antrenorul Damian Militaru.
Echipele speră totuși ca protocolul medical în eșaloanele inferioare să fie unele mai permisive, care să le ofere cluburilor șansa să iasă din nou pe iarba verde. Campionatul în Liga 3 este prevăzut să se reia la data de 29 august