Apariţia, la uşa Primăriei municipiului Vulcan, a unui grevist al foamei este ceva inedit. Asta, fiindcă, să ne amintim, până acum protestele de acest gen – puţine la număr – au avut loc, în anii ’90 – fie, cu mâncare şi băutură, pe pătură, la iarbă verde, în Parcul „Avram Iancu”, fie, cu cartofi copţi, lângă statuia Minerului din faţa Poştei.
a început greva foamei, ieri, marţi, 31 mai, ora 10;00. Însă ea a fost declarată, aşa cum apăruse, pe Facebook, în seara zilei de luni. Motivul intrării în greva foamei poate fi aflat citind înscrisul pe care dumnealui îl are în mână. El ţine de „modalitatea de rezolvare a sesizărilor mele anterioare”. Sesizări care se referă strict la CS Vulcan, club în care domnul Secrieru i-a avut pe copiii săi, ambii sportivi legitimaţi înscrişi la secţia de şah. Mutaţi, în prezent, la un alt club sportiv.
Punctele pe care
grevistul foamei le prezintă sunt: „1. Excluderea numitului Şchiopu Ioan Dorel din funcţiile deţinute şi de pe listele de candidaţi ai PSD; 2. Verificarea de către DNA a tuturor facturilor Clubului Sportiv Vulcan începând cu anul 2009 şi până în prezent; 3. Verificarea de către DNA a tuturor tabelelor cu prime achitate sportivilor de la secţia de fotbal şi semnăturile acestora; 4. Recuperarea salariilor acordate nelegal, conform actului de control al Curţii de Conturi; 5. Sancţionarea persoanelor care prin activitatea lor au condus la intrarea în insolvenţă a CS Vulcan”.
În încheiere domnul Secrieru Savu solicită asistenţă medicală şi protecţie din partea instituţiei la intrarea căreia îşi desfăşoară protestul.
Reprezentanţii autorităţii
publice vulcănene sunt surprinşi de acest gest. Mai ales că el apare, acum, în ultimele zile dinaintea alegerilor locale. Pe vicepreşedintele organizaţiei Vulcan a PSD îl nedumireşte îndeosebi prima solicitare din lista de revendicări. De aceea, ieri dimineaţă, Cristian Merişanu i-a cerut domnului Savu Secrieru mai multe lămuriri referitoare la acest aspect. „Cererea de a exclude o persoană de pe lista PSD de candidaţi la funcţia de consilier locali i-ar fi putut fi inspirată protestatarului de către altcineva”, a declarat vicele Cristian Merişanu după discuţia avută cu grevistul foamei.
De aceeaşi părere
este şi Ioan Dorel Şchiopu care a precizat că a avut multe discuţii cu Savu Secrieru având ca subiect secţia de şah din CS Vulcan.
„Am discutat şi la club, în cadrul consiliului de administraţie, chiar şi la primărie, susţine Ioan Dorel Şchiopu. Nu mai discut cu el decât dacă îmi demonstrează că, în perioada în care băiatul lui a fost legitimat la CS Vulcan, a mai existat, în tot judeţul Hunedoara, un alt şahist junior care să fi primit măcar 25 la sută din cât a primit băiatul acesta. Doar atunci stau de vorbă cu el”.
Pe de altă parte
Ioan Dorel Şchiopu este sigur că, la mijloc, este o ranchiună, fiindcă „el (grevistul foamei – n.a.) are probleme personale cu mine. Altfel nu-mi pot explica chestiunea asta. El a primit răspunsuri scrise la toate solicitările şi, dacă a fost nemulţumit, putea să acţioneze în judecată clubul sportiv şi pe mine. În tot cazul, rămân la părerea că el nu e de capul lui acolo unde e acum!”. În ce-l priveşte pe grevistul foamei, dumnealui a afirmat că „voi rămâne aici şi o sută de zile, dacă e nevoie!”. Asta, deşi i s-a explicat că, la o adică, el însuşi ar putea întocmi o sesizare adresată DNA-ului. Rămâne de văzut care va fi deznodământul acţiunii începute de către Savu Secrieru.