Conform legii electorale în vigoare, Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene trebuie să asigure operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare.
În acest sens, primăriile trebuie să stabilească operatorii desemnaţi pentru perioada electorală din 2016.
La Primăria Hunedoara cererile pentru desemnarea ca operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare pot fi completate şi depuse la sediul Primăriei municipiului Hunedoara (clădirea nouă) – Serviciul Informaţii pentru Cetăţeni şi Relaţii Publice. Informaţii suplimentare la telefon 0254711955.
Primăria Călan anunţă persoanele interesate să devină operatori de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare la alegerile pentru autorităţilor administraţiei publice locale care se vor desfăşură în anul 2016 şi îndeplinesc condiţiile legale, să depună o cerere la sediul instituţiei, până în data de 19.11.2015.
Operatorii de calculator trebuie să preia şi să predea, pe bază de proces verbal, terminalele informatice din secţiile de votare, echipamentele conexe, de la reprezentaţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Trebuie să fie prezenţi la secţia de votare la ora 6.00 în ziua votului şi părăsesc secţia după încheierea şi predarea procesului verbal. Înscriu în SIMPV CNP-urile alegătorilor şi prelucrarea lor, controlează corectitudinea preluării acestor informatice, validarea lor, comunicarea neregulilor şi îndeplinirea dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare.
Sonia LIBERESCU