La Energeticianul Tg. Jiu / Fotbaliști noi

La Energeticianul Tg. Jiu / Fotbaliști noi

Timp de citire: un minut

Pe lângă Sandu Iovu (ex Ştiinţa Miroslava) şi Nicolae Gunie (ex Luceafărul Oradea), Energeticianul Tg. Jiu şi-a adus în ultima zi de transferuri încă un atacant, compartiment unde îi mai avea şi pe golgheterul Vlad Rusu şi Cosmin Ionică.

Echipa de la Petroşani l-a legitimat pe Alexandru Popescu, un jucător de 21 de ani care în prima parte a sezonului a evoluat la CS Mioveni. „E un jucător cu profil ofensiv. El ne-a marcat golul al doilea din meciul tur”, s-a rezumat să spună antrenorul George Zima despre ultima achiziţie a Energeticianului. Într-adevăr, în cele 21 de meciuri disputate la CS Mioveni în prima parte a sezonului, Popescu a marcat cinci goluri, printre ele unul fiind în victoria cu 2-1 împotriva Energeticianului.
În cariera sa, Alexandru Popescu, originar din Voineasa şi crescut la „U” Craiova, echipă pentru care a jucat două meciuri în Liga 1, a mai fost împrumutat în ultimii ani la Sporting Turnu Măgurele, Academica Clinceni, iar în vara trecută fusese cedat la CS Mioveni. Argeşenii au renunţat în ultima clipă la el, după ce i-a adus în atac pe Andrei Herghelegiu şi Simon Măzărache. În primul meci oficial din 2019, înfrângerea în faţa Universităţii Cluj (scor 0-2),
Energeticianul a avut ca noutăţi în lotul de 18 şi următorii jucători: Teodor Axinte, Ismaël Guiti, Drilon Cenaj, Claudiu Petruş, Mihai Maxin, Alexandru Petruş, Cristian Dică şi Remus Sandu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii