Direcția de Asistență Socială Deva a contactat asociațiilor de proprietari/locatari despre achiziția și livrarea dispozitivelor pentru distribuirea soluțiilor dezinfectante pentru toate cele 1.385 de scări ale blocurilor. Acestea vor fi amplasate la scări de către administratori.
Președinții sau administratorii asociațiilor de proprietari sunt așteptați, începând de miercuri, 22 aprilie 2020, ora 9:00, să ridice dispenserele de la sediul S.C. ”Salubritate” S.A. Deva, din str. 16 Februarie, nr. 3 (lângă Secția Recuperare Medicală ”Baia Sărată” a Spitalului Județean de Urgență Deva).
Distribuirea dispozitivelor se va face pe bază de proces verbal de predare/primire.
Instalarea dispenserelor la scările blocurilor de locuințe, precum și umplerea acestora cu soluții dezinfectante intră în sarcina asociațiilor de proprietari/locatari.







