La cerșit cu trei copii minori după ea

La cerșit cu trei copii minori după ea

Timp de citire: un minut

Rețeta perfectă pentru a primi bani de la trecători, cerșind, este aceea de a scoate la înaintare niște copii, și să te plângi că-ți mor de foame. Rețeta poate da și greș, în sensul în care cetățenii încep să înțeleagă șarlatania din spatele acestei practici, dar și chinul la care sunt supuși minorii. În fapt, autoritățile nu pot împiedica cerșetoria, dar o pot amenda.

Vineri, 23 octombrie, în jurul orei 13:00, ca urmare a unei sesizări telefonice, o patrulă a Poliţiei Locale a depistat pe B-dul Decebal, din Deva, o femeie de doar vârstă de 20 ani, cu domiciliul în comuna Teliu, din județul Braşov. Aceasta era însoţită de trei copii minori, împreună cu care apela la mila trecătorilor prin acte de cerşetorie. În plus, agresa verbal trecătorii care nu se opreau să-i ofere bani.

Deoarece nu poseda acte de identitate asupra sa, femeia a fost condusă la sediul Poliţiei Locale Deva unde a fost identificată, sancţionată contravenţional şi îndrumată spre localitatea de domiciliu.

Nu știm dacă  poliția a cercetat dacă femeia era și mama celor trei, sau dacă a fost sesizată Protecția Copilului din județul de domiciliu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii