La Centrul medical „LASERTERAPIE” Petroşani – 10 ani de existenţă! /  „Ziua Porţilor...

La Centrul medical „LASERTERAPIE” Petroşani – 10 ani de existenţă! /  „Ziua Porţilor Deschise pentru Femeia Antreprenor şi Manager”

Timp de citire: 5 minute

Miercuri, 26 aprilie, la Centrul medical „Laser Terapie” din Petroșani, situat în zona din spatele primăriei, a avut loc un eveniment denumit sugestiv: „Ziua Porților Deschise pentru Femeia Antrepenor și Manager”. 

10 ani de funcționare. Pachete de servicii medicale deductibile, în limita a 400 de Euro pe an, pentru antreprenori și angajați.

Prin această acțiune, cei de la centrul medical amintit, care a împlinit anul acesta 10 ani de funcționare, au dorit să informeze toate doamnele și domnișoarele care sunt angrenate într-o activitate de conducere, că pot beneficia, atât dumnealor, cât și angajații pe care îi coordonează, de serviciile Centrului medical „Laser Terapie”.
Înainte de a vă reda ce a avut să ne transmită doamna Alina Vochițoiu, administratorul acestui centru medical, în legătură cu acest eveniment, dar și cu activitatea și serviciile medicale și de recuperare puse la dispoziție, inclusiv prin pachete de servicii deductibile, în limita a 400 de Euro pe an pentru angajații firmelor, trebuie să spunem că la evenimentul de miercuri seara au participat câteva zeci de doamne și domnișoare, care în prezent fie manageriază diverse afaceri, fie sunt antreprenoare în Petroșani și în localități din Valea Jiului.

Prezentarea serviciilor și tombolă cu premii

După prezentarea centrului și a serviciilor medicale pe care acesta le pune la dispoziția clienților, efectuată tot de administratorul Alina Vochițoiu, s-a trecut și la partea de demonstrație practică. Doamnele prezente au văzut pe viu cum decurg procedurile de terapie aplicate de personalul centrului medical petroșenean. Mai mult, o tombolă cu premii a încheiat o seară probabil de neuitat pentru asistență.

Multe tipuri de terapii medicale și aparatură performantă

„Aceste servicii pot fi atât pentru partea de recuperare medicală – aici putem enumera diferite aparate de fizioterapie cu care putem trata diferite afecțiuni, dar și partea de kinetoterapie, pe care o facem și aici la noi, dar și la domiciliu clientului – precum și pe partea de relaxare și de remodelare corporală. Acum suntem la început și cu câteva componente ale serviciilor noastre, vorbesc de partea de ozonoterapie, dar și de microchirurgie, cu o gamă vastă de servicii în acest sens. Avem terapia cu oxigen în camera hiperbară, atât o cameră simplă, cât și o cameră multiplă, unde pot intra în același timp trei persoane.Toate aceste terapii nu fac decât să aducă un plus de energie celui pe care se aplică, astfel încât viața sa să îi fie ușurată și să poată duce la capăt toate sarcinile pe care le are fie în câmpul muncii, dar și acasă, în timpul liber din viața de zi cu zi”, ne-a declarat pentru început administratorul centrului medical.

Oameni tratați și mulțumiți după terapiile efectuate la CM „Laser Terapie” Petroșani

Apoi, Alina Vochițoiu ne-a vorbit despre importanța părții de îngrijire a organismului și de relaxare, mai cu seamă în cazul femeilor care au mai multe sarcini, dacă vorbim în plus și de activitatea de conducere în cadrul unei firme, ceea ce nu-i deloc ușor când coordonezi poate activitatea a zeci și zeci de angajați.
„Este important să știi în viață să ai grijă de corpul tău, inclusiv și pe partea de relaxare. Iar dacă vorbim de femei antreprenor sau cu activități de manager, în mod special, ținând cont de acțiunea de azi, avem atâtea responsabilități asupra deciziilor pe care trebuie să le luăm în activitatea noastră, asupra angajaților și a bunei funcționări a afacerii pe care o conducem ori o coordonăm, plus activitatea de acasă, pentru că avem și familii, copii, încât trebuie să avem grijă de corpul și mintea noastră. Și atunci, dacă nu avem un vibe bun, o energie pozitivă, care să ne ajute să facem toate aceste lucruri, atunci cu siguranță viața noastră nu va merge bine. Iar acest centru medical este soluția perfectă pentru menținerea corpului la parametri normali, astfel încât să le putem face pe toate și pe termen lung.
De la centrul nostru doamnele care vin pleacă, în primul rând, fără dureri fizice și relaxate și asta ne face să continuăm munca cu mult optimism. Toți cei care trec pragul centrului nostru medical pleacă după terapii mult mai sănătoși, mult mai relaxați și recuperați din punct de vedere medical. Am reușit, nu de puține ori, să scăpăm oamenii de intervenții chirurgicale, ori să se recupereze după o asemenea intervenție și, de ce nu, trebuie spus, am avut cazuri în care anumite persoane au venit în cărucior și după câteva ședințe au plecat pe picioarele lor. Am avut cazuri, pe partea de oxigen, în special după Covid-19, care s-au recuperat post-Covid spectaculos”.

Pachete de servicii medicale deductibile

Către finalul intervenției, Alina Vochițoiu a ținut să reamintească antreprenorilor și managerilor de firme situația acelor pachete de servicii medicale pentru angajați, care sunt deductibile, conform legii.
„Prin acțiunea de astăzi am ținut să aducem la cunoștință femeilor antrepenor că pot beneficia pentru angajați, potrivit Legii 72, de decontarea acestor servicii medicale pe care centrul nostru din Petroșani le pune la dispoziție. Deci, pot să ofere un bonus angajaților, un surplus la ceea ce se cheamă salariu, în loc să-i dai angajatului un plus de 100 lei, să zicem, îi dai mai bine un pachet de recuperare medicală, care face cu siguranță mai mult decât acei bani dacă stăm să ne gândim. Unde mai pui că un angajat recuperat medical dă un randament mai bun la serviciu și nici nu mai lipsește pe motive de sănătate sau pentru că, pur și simplu, îl doare spatele, ca un exemplu. Sau nu lipsește omul o lună de zile de la serviciu deoarece a avut o intervenție chirurgicală, lipsește doar o săptămână să zicem, pentru că a făcut la noi recuperarea și lucrurile au mers mult mai rapid.
Pachetele de servicii pe care noi le punem la dispoziție diferă în funcție de ce anume dorește să facă fiecare, dar această sumă pe care antreprenorii doresc să o pună la dispoziție, deductibilă conform legii, este de maxim 400 de Euro pe an, după cum este prevăzut în mod legal.

Tratament la domiciliu

Alina Vochițoiu a fost întrebată la final și despre tratamentul la domiciliu.
„Despre tratamentul la domiciliu, acesta se poate face pe bază de programare și pe baza unui diagnostic medical. Terapeutul sau chinetoterapeutul merge la domiciliu cu aparatura necesară și tot ce are nevoie. Taxa poate să fie între 60 și 100 lei de ședință, în funcție de timpul acordat tratamentului și de tipul acestuia”, a răspuns doamna Alina Vochițoiu, cum spuneam, administratorul Centrului Medical„ Laser Terapie” din Petroșani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii