Şi a venit şi ziua de vineri 4 august 2017! O zi de 4 care pentru echipa ZVJ înseamnă, de nouă ani încoace, sărbătorirea redactorului-şef Marian Boboc, „inginerul-şef producţie de la ziar”, după cum îi place adeseori să spună. Tot în luna lui cuptor o altă mare sărbătoare a ZVJ este punctată an de an, această lună fiind cea când a văzut lumina tiparului prima ediţie a cotidianului nostru. De atunci povestea continuă. În urmă cu 9 ani o mână de oameni plecau, împreună cu directorul Cătălin Docea, de la „Gazeta Văii Jiului”, înfiinţând acest cotidian. Cei mai mulţi dintre ei – oameni dedicaţi muncii gazetăreşti, oameni fideli ziarului şi pasiunii scrisului (în timp, sita s-a cernut şi s-a dovedit asta…), oameni care au dat viaţă celui mai longeviv cotidian al Văii Jiului.
Ziua de 4 august a devenit anul acesta, cu „complicitatea” şi preocuparea directă a doi oameni sufletişti, directorul Cătălin Docea şi prietenul ZVJ, Costel Avram, preşedintele Asociaţiei Culturale „Rosa Multiflora” Petroşani, o zi în care s-au „împuşcat mai mulţi iepuri aniversari”. În cadrul select şi intim al Restaurantului „Keops” din Petroşani (mulțumiri patronului pentru ospitalitate!) a fost organizată sărbătorirea redactorului-şef şi scriitorului Marian Boboc la împlinirea frumoasei vârste (şi rotunde!) de 50 de ani, dar şi a „Ziarului Văii Jiului” pentru cei 9 ani de existenţă. Ca un bonus, absolut plăcut, s-a organizat şi lansarea volumului „oraşul de la capătul poeziei” (nimic altceva decât revenirea la prima iubire a lui Marian Boboc în materie de scrieri literare, poezia!). Fireşte, poeziile acestui volum au fost savurate la faţa locului în primul rând de colegii autorului din Cenaclul „Boema”, prezenţi în număr mare la eveniment. Alături de Marian au stat şi de data aceasta, cum era şi firesc, familia, o parte din echipa redacţională, prieteni ai sărbătoritului şi ai ziarului, precum şi doi primari din Vale, primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, şi primarul Petrilei, Vasile Jurca.
Astăzi, în prima parte a acestui material vă vom prezenta ce s-a întâmplat şi s-a spus legat de cele două aniversări, urmând ca în ediţia de mâine să vă prezentăm, secvenţial, lansarea cărţii.
La eveniment a participat și poetul Vicu Cojocaru din Oțelul Roșu.
Urările lui Costel Avram către Marian Boboc
Cel care a a fost sufletul acţiunii de vineri seara şi care i-a oferit o frumoasă surpriză colegului nostru, Costel Avram, preşedintele Asociaţiei „Rosa Multiflora”, a fost de altfel şi primul care a deschis seria alocuţiunilor, făcând cu acest prilej şi o urare scriitorului şi redactorului-şef. După ce a vorbit despre acțiunile culturale realizate de triada Boema – Rosa Multiflora – Ziarul Vaii Jiului, Costel Avram a spus: „Vă mulţumesc că în seara aceasta sunteţi aici pentru lansarea de carte a lui Marian Boboc. Lansarea de carte de azi coincide cu cea de-a 50-a aniversare a scriitorului şi jurnalistului petroşenean. Fapt pentru care îi doresc şi eu La Mulţi Ani!, multă sănătate şi cât mai multe cărţi scrise şi de-acum înainte!”.
50 de ani de viaţă, 9 ani de redactor-şef la ZVJ
Marian Boboc a vorbit puțin, pragmatic, punctând esenţialul. Cuvântul său de început a fost în primul rând legat de aniversarea Ziarului Văii Jiului, Marian afirmând printre altele: „Astăzi, printre evenimentele pe care le-a menţionat prietenul meu Costel Avram se află şi cea de-a patra întâlnire a Cenaclului Boema din acest an. Este cred primul moment literar ce se desfăşoară aici la Keops, pentru care îi mulțumim pentru găzduire patronului Siminel Iordache. Această acțiune, dacă nu va intra în istoria cenaclului, va intra cu siguranţă în istoria Keopsului. Pe lângă lansarea de carte, întâlnirea cenaclului şi aniversarea mea, cred că mai e un moment important: ziarul nostru împlineşte 9 ani de când apare zi de zi pe tarabele oraşelor Văii Jiului, atâtea câte mai sunt. Dar despre ziar o să-i ofer cuvântul domnului director Cătălin Docea. Astăzi este o încălzire pentru anul viitor, când vom sărbători 10 ani. Să sperăm că vom sărbători de pe lumea viilor presei, şi nu de pe lumea cealaltă”.
Cuvântarea directorului ZVJ
Directorul ziarului nostru a vorbit cu elocvență despre cei 9 ani de când ZVJ se află în atenţia opiniei publice din Valea Jiului şi nu numai: „Nu pot decât să mă bucur că într-o seară de vineri, aşa de frumoasă, dumneavoastră v-aţi rupt din timp să fiţi alături de noi, şi nu de partea cealaltă a geamurilor, acolo pe marginea lacului, unde recunosc că-i mai atractiv. Într-adevăr, aşa cum vorbeau şi antevorbitorii mei, luna august este importantă pentru noi. An de an, în această lună îl sărbătorim pe Marian, sărbătorim totodată şi Ziarul Văii Jiului. Practic, în fiecare an mai adăugăm un an la deja lunga sa istorie! Pentru că, nu-i aşa, putem spune cu mândrie că în momentul de faţă Ziarul Văii Jiului este cel mai longeviv cotidian în viaţă din Valea Jiului şi, din păcate pentru cititori, cu excepţia ziarului nostru cam toate ziarele care au apărut n-au reuşit să ţină ritmul.
Despre toţi aceşti ani, cred că vorbeşte foarte bine colecţia noastră, dar nu cred că-i momentul să aduc eu în atenţia dumneavoastră, acum, care au fost momentele bune sau momentele mai puţin bune. A fost şi greu şi frumos. Ziarul Văii Jiului este munca unei echipe şi îmi place să spun acest lucru şi cred în asta. A fost şi este munca unor oameni care, până astăzi – şi spun asta cu bucurie – n-au întârziat niciodată la întâlnirea cu dumneavoastră! În numele lor vă promit că vom încerca să facem acest lucru şi în continuare. Există un lucru pe care vreau să-l menţionez, acum, privind acestă istorie de 9 ani, fără vreo două-trei zile… Anume că, de-a lungul timpului am reuşit să avem alături de noi iubitori de cultură. Fie că vorbesc de cei care fac parte din colectivul redacţional, fie că mă refer la cei care din afară au sprijinit de-a lungul timpului demersurile noastre, au fost foarte mulţi. Domnul Avram, aici de faţă, s-a alăturat de fiecare dată când am mers în faţa dumnealui cu o idee bună. La fel, primarii din Valea Jiului – şi văd aici şi azi doi dintre ei – când au putut ne-au sprijinit în numele comunităţilor lor, aşa cum au făcut şi cei din Complexul Energetic Hunedoara – că tot îl văd în sală pe domnul Jujan, la fel şi INSEMEX şi alte instituţii sau persoane. Cred că până la urmă, dincolo de această activitate a noastră de informare, cred că mai important este că am reuşit să găsim să-i alăturăm pe aceşti oameni care, pe lângă ziar, lasă în timp şi o bogată colecţie culturală. Cred că pentru asta putem să afirmăm, fără să greşim, că noi candidăm la un loc important în conştiinţa generaţiilor care vor urma. Pentru asta le mulţumesc personal tuturor celor ce au fost şi sunt alături de noi şi la fel le mulţumeşte şi echipa Ziarului Văii Jiului. În rest, ce să mai zic… cu bune şi cu rele mergem mai departe! Mulţumesc”.
Doi primari
În continuare, Marian Boboc a dat cuvântul primarilor amintiţi şi altor doi invitaţi, respectiv Constantin Jujan şi directorul general INSEMEX, Artur Găman. Am spicuit pentru dumneavoastră câte puţin din ce a spus fiecare.
„E o bucurie pentru mine să fiu astăzi prezent alături de dumneavoastră şi alături de Marian (…). Îi urăm lui Marian La mulţi ani, multă sănătate şi să dea Dumnezeu să ne mai întâlnim şi peste 50 de ani, la 100 de ani ai sărbătoritului să fim cu toţii împreună şi să ciocnim un pahar împreună. Aşa cum Ziarul Văii Jiului are un logo foarte sugestiv, zic eu, de neoprit, aşa şi Marian Boboc e de neoprit. Scrie încontinuu, şi pe lângă documentaristică scrie şi poezie. Marian, cred că nu-i nicio problemă că suntem la Keops pentru că ştii şi tu mai bine decât mine, poezia merge foarte bine cu vinul. La Keops au mai fost şi personalităţi marcante ale culturii româneşti şi cred că e foarte bine că se întâmplă aceste evenimente. Chiar dacă e foarte cald afară, aici atmosfera este foarte plăcută. Încă o dată, felicitări pentru ceea ce faci şi mulţumesc consiliului local de la Petroşani pentru că aproape de fiecare dată susţine cultura locală. Fără consiliul local nu puteam să sprijinim cultura cum am făcut până acum. Vreau să-l felicit pe amicul meu Costel Avram care are o aşa încăpăţânare, aceea să sprijine cultura, şi cred că este absolut necesar pentru comunitatea locală să fie cât mai mulţi oameni ca el. Încă o dată, vă felicit, te felicit Marian, pentru ceea ce faci. Cred că de felicitat mai mult decât tine ar fi soţia ta, că te suportă, între ghilimele. Fac şi o mică paranteză spunând că Marian Boboc este un om convins de stânga şi eu sunt un om de dreapta convins de stânga (râsete şi aplauze – n. red.)”, a menţionat printre altele primarul Petroşaniului. După care acesta i-a înmânat colegului nostru, din partea Primăriei municipiului Petroşani, o diplomă aniversară pentru frumoasa vârstă împlinită. „Astăzi pentru asta, altădată pentru activitatea culturală”, a completat edilul.
„Vreau să răspund la o provocare: da, sunt un om de stânga, dar vestea proastă e că nu mă schimb, rămân de stânga. Dar care stângă mai vedem care o fi aia. Dar nu sunt de stânga-dreapta, asta e important…”, a răspuns în glumă Marian Boboc, spre amuzamentul celor din sală.
Următorul care a primit microfonul şi s-a adresat celor prezenţi a fost primarul Petrilei, Vasile Jurca: „Am ţinut să fiu şi eu prezent astăzi alături de domnul Marian Boboc care împlineşte frumoasa vârstă de 50 de ani şi bineînţeles să fiu prezent şi la lansarea acestei cărţi de poezie. Am mai participat alături de el la un eveniment în oraşul Petrila, la lansarea altor cărţi şi mă bucur de aceste lucruri, urându-i în continuare să scrie cât mai multe cărţi. N-am ştiut că Ziarul Văii Jiului împlineşte 9 ani. Îi doresc mulţi ani de-acum înainte şi aştept să fiu invitat şi anul viitor la aniversarea de 10 ani”.
Doi prieteni în ale istoriei mineritului: Jujan şi Boboc
„Mulţumesc Marian Boboc pentru invitaţie. Mulţi ani Ziarului Văii Jiului şi succes în continuare lui Marian Boboc în dubla lui activitate, literară şi jurnalistică. De Marian mă leagă nişte amintiri plecând de la nişte aspecte istorice legate de Lupeni în primul rând şi după aceea de activităţile din minerit din secolul trecut. Rămân în continuare un fidel cititor al cărţilor lui Marian, chiar dacă a schimbat registrul şi a trecut pe poezie, potrivirea de cuvinte este nimerită. Când ne-am întâlnit astăzi, am zis că n-am aflat încă ce s-a născut prima dată, Marian Boboc, sau Mina Livezeni, dar poate vom afla… Îi doresc sănătate şi La mulţi ani, cum tot la fel le urez şi tuturor colaboratorilor ziarului şi colectivului redacţional, precum şi dumneavoastră, cei prezenţi azi aici la aniversare. Nu în ultimul rând, le doresc toate aceste gânduri şi celor care au legătură cu mineritul şi cu această zi de 6 August care se apropie”, a spus vizibil emoționat fostul director general al CEH şi director de mine, Constantin Jujan.
INSEMEX-Boboc = proiecte culturale comune
George Artur Găman, directorul general al INSEMEX, „un prieten al ZVJ”, cum l-a prezentat sărbătoritul zilei, a adresat câteva cuvinte auditoriului. Demn de menţionat este că, din partea instituţiei pe care o conduce, directorul general i-a oferit înainte de eveniment o diplomă şi o plachetă cu ocazia zilei de naştere şi „a deplinei maturităţi artistice”.
„(…) Probabil că prin activitatea ta literară o să ne surprinzi plăcut în continuare, Marian. Eşti cel mai bun documentarist, eşti un foarte bun jurnalist, acum am aflat că eşti şi un foarte bun poet. Sper să nu fi cel mai bun poet dintre documentarişti şi cel mai bun documentarist dintre poeţi… Glumesc, nu se pune problema astfel (…) Am conlucrat foarte mult şi deja avem două proiecte împreună încheiate, cel de-al treilea fiind în curs de a se petrece şi sper să colaborăm tot la fel de mult şi în viitor. Am citit cu o plăcută surprindere interviul din suplimentul ziarului de astăzi şi am reţinut o frază: ţi-ar fi plăcut ca o zi să trăieşti în Valea Jiului interbelică. Cred că ar fi fost o minune! La mulţi ani şi ţie şi Ziarului Văii Jiului!”, s-a adresat Artur Găman.
Apoi s-a trecut la partea a doua a evenimentului, lansarea ultimului volum de poezii a scriitorului petroşenean Marian Boboc. După şapte ani Marian revine… dar despre această carte şi ce s-a spus vineri pe această temă veţi putea citi pe larg în ediţia de mâine.