La începutul acestei săptămâni a avut loc o întâlnire de lucru între toți primarii de orașe din România și mai mulți miniștri. Primarii orașelor Văii Jiului – Jurca, Dunca și Buhăescu – au fost și ei prezenți pentru a cere clarificări cu privire la anumite probleme legate de accesarea fondurilor pentru orașe.
„Orașele mici, încotro?”, aceasta a fost tema dezbaterii ce a avut loc în 15-16 aprilie la București în cadrul unei întâlniri organizate de Asociația Orașelor din România (AOR; a nu se confunda cu AUR…). Toți primarii, inclusiv cei trei din Valea Jiului, tras un semnal de alarmă cu privire la importanța fondurilor europene destinate orașelor, dar și a promovării unor motoare de dezvoltare economică pentru a atenua scăderea demografică cu care se confruntă orașele mici și mijlocii din lipsa de oportunități.
„Pot spune că am avut mai multe întâlniri în cele două zile în care am fost la Asociația Orașelor din România, ne-am întâlnit cu Ministrul Fondurilor Europene, cu Ministrul de la Dezvoltare, Mediu, și au fost discuții legate de mai multe probleme pe care le întâmpinăm în proiectele pe care le derulăm cu toți. Noi, la Petrila, am fost și suntem interesați mai mult de etapizarea proiectelor și vis a vis de banii care au fost plătiți de către CL anul trecut. Trebuie să găsim înțelegere și soluții de la Ministerul Fondurilor Europene, pentru a-i putea recupera sume mari care s-au plătit pe proiecte. La discuția pe care am avut-o cu dl. ministru, avem garanția că se va găsi o soluție. La mediu am încercat să mai identificăm soluții de finanțare pentru alte proiecte, și am avut în final și o întâlnire aniversară pentru că Asociația Orașelor din România, a împlinit 30 de ani de existență”, a spus primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.
De la înființarea sa în 1994, Asociația Orașelor din România a fost un pilon al comunităților urbane din întreaga țară, promovând cooperarea și schimbul de bune practici între orașe și facilitând dialogul constructiv între autorități locale și centrale.
În ultimii 30 de ani, Asociația Orașelor din România a demonstrat angajamentul său față de dezvoltarea durabilă, incluzivitatea socială și inovarea în gestionarea orașelor. Susținerea și reprezentativitatea colectivă pe care o au orașele din România prin acest for este extrem de importantă.







