Cu două victorii şi o înfrângere, campionii judeţului, juniorii jiulişti, se află pe locul al patrulea în clasament.
Antrenorii au anunţat că obiectivul este tot ocuparea primului loc. În etapa trecută, jiuliştii lui Cosmin Kanduth au trecut cu scorul astronomic de 11-1 de Minerul Uricani. Dar, pe primul loc al clasamentului, s-a instalat Gloria Geoagiu, care are o linie de clasament fără greşeală, cu trei victorii din tot atâtea meciuri. Tot maximum de puncte are şi Inter Petrila, dar cele două sunt despărţite de golaveraj.
Nu mai puţin de 60 de goluri s-au înscris în în această etapă, un record al acestui sezon.
Rezultate: AS Aurul Certej – Gloria Geoagiu: 0-15; AS Metalul Crişcior Brad – CNS Cetate II Deva: 0-11; CSM Jiul Petroşani – ACS Minerul Uricani: 11-1; CSO Retezatul Haţeg – CSA Aurul Brad: 4-0; CS Inter Petrila – ACS Victoria Călan: 4-3; ACS Şoimul Băiţa – CS Vulcan: 1-6; „U” Petroşani – AS Hercules Lupeni: 2-1.
Etapa viitoare, sâmbătă, 19 septembrie: CSA Aurul Brad – CS Inter Petrila; ACS Minerul Uricani – AS Metalul Crişcior Brad; CS Vulcan – CSM Jiul Petroşani; AS Hercules Lupeni – CSO Retezatul Haţeg; ACS Victoria Călan – ACS Şoimul Băiţa ; CNS Cetate Deva – AS Aurul Certej; AS Gloria Geoagiu – „U” Petroşani.
Loredana JUGLEA