Judecătoriile Petroșani, Hunedoara și Brad, cele mai eficiente din județ

Judecătoriile Petroșani, Hunedoara și Brad, cele mai eficiente din județ

Timp de citire: 2 minute

5 judecătorii ce sunt subordonate Curții de Apel Alba Iulia au primit calificativul foarte eficient, printre acestea, din județul Hunedoara, se încadrează Judecătoria Petroșani, Judecătoria Hunedoara și Judecătoria Brad.

Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat Bilanţul activităţii desfăşurate în cursul anului 2015 în cadrul Adunării generale a judecătorilor cu participarea judecătorilor din circumscripţia curţii de apel, potrivit unui comunicat al Curții de Apel Alba Iulia, semnat de Aurelian Gheorghe Mocan – Vicepreşedinte şi purtător de cuvânt, dat publicității joi, 3 martie.

Eficiență maximă- Judecătoria Petroșani cel mai mare volum de activitate

De anul trecut, instanțele de judecată primesc patru grade de eficiență (foarte eficient, eficient, satisfăcător sau ineficient), în funcție de mai mulți indicatori stabiliți de Consiliul Superior al Magistraturii cum ar fi rata de soluţionare a dosarelor, stocul de dosare, ponderea dosarelor închise într-un an, durata medie de soluţionare, etc. Este de subliniat faptul că în circumscripţia Curţii de Apel alba Iulia se află 5 judecătorii care s-au încadrat în gradul de eficienţă maxim, respectiv Judecătoria Brad, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Petroşani, Judecătoria Mediaş şi Judecătoria Sibiu. Dintre acestea, Judecătoria Sibiu şi Judecătoria Petroşani sunt judecătoriile cu cel mai mare volum de activitate iar Judecătoria Brad a avut cea mai mare încărcătură de dosare pe schemă, situându-se pe locul al doilea la încărcătura cauzelor pe judecător.

Numărul cauzelor nou intrate a scăzut la Curtea de Apel Alba Iulia

În ceea ce priveşte numărul cauzelor nou intrate, la Curtea de Apel Alba Iulia a scăzut cu 2.745 cauze faţă de anul precedent. Cea mai mare scădere la nivelul tribunalelor s-a înregistrat la Tribunalul Hunedoara, unde numărul cauzelor nou intrate a scăzut în anul 2015 la 10.066 cauze, faţă de 11.254 cauze în anul 2014, cu 1.188 cauze, în procente de – 10,55 %.

Numărul cauzelor pe rol

Volumul de activitate la nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba a înregistrat o scădere cu 41.115 cauze faţă de anul 2014(-20,80%).

Volumul de activitate al tribunalelor a scăzut faţă de anul 2014 cu 9.536 cauze, în procent de -17,46%. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la Tribunalul Hunedoara, unde numărul cauzelor pe rol a scăzut în anul 2015, la 16.698, faţă de 21.033 cauze în anul 2014, cu 4.335 cauze, în procent de – 20,61 %.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii