Jiuliștii – premiați de AJF Hunedoara

Jiuliștii – premiați de AJF Hunedoara

Timp de citire: un minut

CSM Jiul Petroşani este formația care a fost declarată de către Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara câștigătoarea campionatului din Liga a IV-a ediția 2019-2020.

Formația din Valea Jiului va susţine în 5 şi 9 august meciurile de baraj pentru promovarea în eşalonul trei în compania celor de la CS Strehaia şi Avântul Periam, campioanele din Mehedinţi, respectiv Timiş. Echipa din Valea Jiului va fi premiată luni începând cu orele 17:30 la Stadionul Jiul, de către staff-ul de conducere al AJF Hunedoara, cu medaliile și trofeul oferit de organizatori pentru echipa câștigătoare a campionatului.

Jiul a evoluat în sezonul recent încheiat cu următorul lot de jucători: Adrian Farcaş și Marius Haring (portari); Bogdan Matei, Remus Sandu, Remus Arcuşi, Bogdan Keszeg, Răzvan Bălan (fundaşi); Robert Stoicoiu, Andrei Firan, Ion Radu, Marius Mareş, Ionuţ Torkos, Claudiu Miron, Răzvan Drăgoescu, Flavius Ghiur, Bogdan Turcu (mijlocaşi); Ion Marian Filip, Dumitru Tuţă (atacanţi).

CSM Jiul Petroșani speră ca după jocurile din barajul de promovare să își atingă obiectivul și să aducă în Valea Jiului fotbalul de liga a III-a, iar din sezonul viitor să întâlnească în partide oficiale formațiile din Deva şi Hunedoara în locul adversarelor de liga a patra din ultimii ani. Succes!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii