Jiul a sărbătorit! Emoții și amintiri frumoase, din vremurile de altădată

Jiul a sărbătorit! Emoții și amintiri frumoase, din vremurile de altădată

Timp de citire: 3 minute

Au fost 40 de ani de când stadionul Jiul, actualul „Petre Libardi”, a fost construit. Într-o atmosferă încărcată de  emoție, Jiul a revenit la matcă.

 

În cinstea acestui eveniment, jiuliștii de ieri și de azi s-au reunit. Echipa actuală a jucat un amical cu Voința Sibiu, pe care l-a câștigat cu scorul de 6-0, iar meciul de old boys s-a terminat la egalitate, scor

4-4. Nu au lipsit Damian Militaru, Viorel Stancu, Cornel Irina, Leo Toader, Paul Tudor, Florin Călugărița, Claudiu Frumoca, Constantin Cătuți și mulți alții, oameni care au scris, filă cu filă, istoria echipei fanion a Văii Jiului. Evident, evenimentul a avut loc în prezența edilului Tiberiu Iacob-Ridzi.

 

Au depănat amintiri

Și Constantin Cătuți a răspuns afirmativ invitației. „Am participat la competiția organizată la Lupeni, un turneu foarte reușit desfășurat pentru copiii născuți în anul 2010, competiție organizată de Primăria Lupeni cu ajutorul inimoasei familii Lumperdean. Apoi am fost prezent la Petroșani. Am ajuns în jurul orei 14:00, am întâlnit jucători ai Jiului, cu ponderență ai anilor 1990 – 2000.

Întâlniri emoționante cu multe amintiri frumoase pe care eu personal le-am savurat cu cel mai în vârstă dintre participanți, domnul Zamfir, care a participat la promovarea din 1966, și dl. prof. Mărculescu. Am avut momente de emoție, cu amintiri plăcute și unele chiar neplăcute pe care le-am trăit.

La momentul, întâlnirii baza sportivă arăta bine întreținută. Pentru mine întrarea în baza sportivă este o emoție totală și nu pot decât să transmit conducerii sportive succes în competiție!

O participare vizibilă la organizarea evenimentului au avut-o conducerea Primăriei, antrenorii clubului (Zima, Militaru, Kandut, Ghițan) și inimosul Stancu Viorel (cel mai activ !) Impresionat am fost de venirea lui Leo Toader și Daniel Huza, cei care activează în cadrul FRF. Seara, ne -am întreținut într-o atmosferă intimă, unde s-au depănat amintiri în grupuri de jucători, din perioadele în care au activat la Jiul.

Eu am făcut parte din grupul de „juniori”, alături de bunii mei prieteni, M. Marcu , P. Benea, D. Maria , M. Chițac, Luca, Ghiță Budai, atmosfera fiind întreținută la masă de Dan Moromete, cu amintirile lui frumoase, petrecute la Jiul Petroșani. O deosebită plăcere a fost reîntâlnirea cu familia Zamfir, cu prof. Mărculescu, cu dl. primar T. Iacob-Ridzi și d-na viceprimar Mariana Ghioc”, a povestit Constantin Cătuți, fost președinte la Jiul.

 

Reîntâlnire cu goluri și bucurie…

Un alt jucător al Jiului emblematic la vremea lui, Viorel Stancu, a fost la datorie.

„A fost așa cum mă așteptam, emoționant, după perioada Covid! O plăcere imensă să ne revedem după precedenta întâlnire din anul 2019, la celebrarea celor 100 de ani de la înființarea clubului! Meciul a fost unul frumos, aprins, în care generația 2000 ne-a solicitat la maxim, meciul terminandu-se egal 4-4, scor favorabil nouă, generația ‘90, noi fiind ușor dezavantajați de vârsta mai înaintată! Stadionul, terenul, au fost și ele la cele mai înalte standarde, amintindu-ne de anii când evoluam în prima ligă. O mențiune specială pentru galeria Jiului, care merită toate mulțumirile și recunoștința noastră, stadionul arătând așa, la cele mai înalte standarde, datorită eforturilor lor”, a punctat Viorel Stancu.

În meciul generațiilor s-a remarcat Claudiu Frumoca, el fiind și cel care a marcat 3 goluri în poarta echipei anilor 2000.

 

Au fost și regrete…

Nu s-a regăsit printre cei prezenți Stelian Homan, un nume de referință pentru Jiul.

„Nu m-au chemat, nu m-a chemat nimeni. Nu știu dacă mergeam, au făcut ei între ei. Ar trebui să aibă mai multă grijă de foștii jucători, care au făcut ceva pentru Jiul.

Am auzit că au fost Leca, Zamfir, Stancu, Militaru, Leo Toader, Dumitru Marcu. Mi s-a spus că nu a mai fost sărbătoarea de altă dată. Să nu uităm că stadionul e făcut de mineri, de Valea Jiului, de oameni care la vremea respectivă au făcut pușcărie pe nedrept. Din păcate meritele și le alocă unii care nu merită”, a punctat fostul portar al Jiului, Lulu Homan.

Cu bune sau rele, Jiul merge mai departe. Departe de performanța de altă dată, dar cu dorință de supraviețuire.

 

Echipele de pe teren

Echipa 90

Toader, Stanciu, Călugărița, Dodu, Cristescu, Huza, Fl Stoica, I Radu, Militaru, V Stancu, Kandut, Frumoca, P. Tudor, Buruntia, Varga, E Raducu, Sedecaru.

 

Echipa 2000

Ghițan, Irina, Vajaiala, Cr Barbu, Cr Lazăr, Moromete, Stancic, Prisăceanu, Șerban, Benone Popescu, M Gheorghe, Apetri, B Spafiu, Szoradi, Fl Răducu.

 

Marcatori:

Pentru echipa 90 au înscris: Frumoca – 3 goluri, Kandut – 1gol.

Pentru echipa 2000 au marcat: Moromete – 2 goluri, Stanciu – autogol, Prisăceanu – 1 gol.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii