În preajma Sărbătorilor de Iarnă, jandarmii hunedoreni au înmânat cadouri, joi, 17 decembrie 2015, la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva. Nu sunt singurele cadouri pe care jandarmii le fac. Pe parcursul acestei săptămâni jandarmii au împărțit cadouri copiilor de la Centrul de Prevenire şi Intervenţie împotriva abuzului şi neglijării din municipiul Orăştie, dar și membrilor unor familii nevoiașe de la Râul de Mori și Câmpu lui Neag. Banii pentru cadouri au fost colectați din donații proprii.
Jandarmii Detaşamentului Mobil Deva, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Decebal Hunedoara, din dorinţa de a aduce o bucurie, au participat fiecare cu câte o suma de bani şi au decis ca, în acest an, în preajma Crăciunului şi a Anului Nou, să înmâneze cadouri la 20 de copii ce studiază la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva, copii care provin din familii cu o situaţie financiară precară şi care, cu toate acestea, au rezultate exemplare atât la învăţătură, cât şi la categoria sportivă de performanţă practicată. Cadourile oferite celor 20 de copii au constat în pachete cu produse de patiserie, dulciuri şi sucuri, toate având acelaşi conţinut.
Pe parcursul acestei săptămâni, jandarmii hunedoreni au înmânat cadouri şi copiilor de la Centrul de Prevenire şi Intervenţie împotriva abuzului şi neglijării din municipiul Orăştie, unde încă din anul 1996 s-a creat o tradiţie ca, în pragul Sfintelor Sărbători de Iarnă, şi nu numai, jandarmii să meargă la aceşti copii pentru a le duce o mică bucurie.
Totodată, în perioada următoare, jandarmii hunedoreni vor sprijini, cu diverse produse, membrii unor familii nevoiaşe, aflate în zona de competenţă a structurilor montane din Râu de Mori şi Câmpu lui Neag.