Cataloage Confort Media
• „Ar trebui să fie o lecție pentru noi toți”
Cu fotbalul în „sânge”
Vlad Tudorache, născut și crescut în Valea Jiului, s-a îndrăgostit repede de fotbal. Asta pentru că în familia sa există deja cineva care a adus acest „microb”, tatăl său, Marin Tudorache.
Cu fotbalul în sânge e greu să îi ceri unui fotbalist să lase mingea și să ia o pauză. E ca și cum i-ai cere unei păsări să nu mai zboare. Iar în acest moment cam asta se întâmplă cu fotbalul nostru. Are zborul frânt. Fost jucător la Jiul, Vlad Tudorache joacă acum în Liga 2, la Ripensia Timișoara.
În tot răul și un bine…
„Este o situație complicată, dar cred că poate fi folosită în avantajul nostru. Trebuie să profităm de timpul liber de acum, să avem grijă de noi și să începem să ne gândim și la alți oameni. Până la urmă, eu cred că toata această situație va avea un efect benefic asupra gândirii oamenilor. Vom fi mai responsabili” , a declarat jucătorul.
Program de la preparator
Chiar daca stă în casă, Vlad are un program de pregătire bine pus la punct. Pentru că atunci când vine vorba de seriozitate, poți face lucruri magice chiar și în casă.
„Mă antrenez, mă mențin, fac și două antrenamente pe zi. E puțin frustrant și repetitiv să te antrenezi singur, dar improvizăm și ne adaptăm. În rest, încerc să mă relaxez citind sau uitându-mă la seriale ca Friends.
Mai trebuie să menționez că noi, jucătorii de la Ripensia, avem un program de la preparatorul nostru fizic. Îl urmez, și în afară de asta mai fac anumite exerciții care îmi plac mai mult, pentru abdomen și picioare, în principiu. E distractiv, într-un fel, că încerc tot timpul să fac exerciții noi ca să nu mă plictisesc”, spune Vlad.
„Să învățăm din ce ni se întâmplă”
Vlad crede că tot ce se întâmplă parte fi o lecție de viață: „Timpul trece mai greu în perioada asta parcă. Mai vorbesc cu prieteni, antrenamente, încerc să fiu atent și la ce mănânc. Încerc să mă gândesc la toată situația ca la un cantonament pe termen nedefinit. Să avem răbdare, să respectăm noile reguli impuse și să învățăm ceva din ceea ce se întâmplă. Să fim mai responsabili și să ne bucurăm mai mult de libertățile pe care le-am avut și nu le-am apreciat atunci când vom putea face asta din nou. Pare dificilă viața fără fotbal pentru mine. Nu îmi place”.
Un gol…. febril
Jiul este și va rămâne în sufletul lui Vlad. „Îmi amintesc pe când aveam cam 16 ani și jucăm la Jiul.
Atunci, Jiul era în Liga 3 și aveam meci acasă. Eram în cantonament și eu făcusem febră și eram bolnav. Tatăl meu era antrenor atunci. I-am spus la nea Fage, am luat ceva pastile, a doua zi înainte de meci mă simțeam mai bine, dar tot aveam febră, iar mi-a dat nea Fage niște pastile. Am intrat la pauză, am pierdut toate mingile și am fost efectiv fără nici o putere. Dar am dat un șut norocos prin minutul 60 și am câștigat cu 1-0. Abia așteptam să merg acasă și să mă odihnesc că nu mai știam pe ce lume sunt. Eram tare bolnav. De atunci nici nu am mai răcit. Prin 2011-2012 s-a întâmplat asta”, își amintește Vlad.
În această perioadă, majoritatea jucătorilor se antrenează acasă, iar speranța că va fi bine este singura care în acest moment ne unește. De la mic la mare.
