Investiţii în Vulcan / Parcări şi reabilitare stradală

Investiţii în Vulcan / Parcări şi reabilitare stradală

Timp de citire: un minut

Potrivit ultimelor informaţii privind achiziţiile publice, în municipiul Vulcan au mai fost atribuite două contracte, pentru investiţii în infrastructură.

Primul contract atribuit este de lucrări pentru „Realizare parcări în zona bl.1 M-A1 şi poştă”. În acest contract de lucrări câştigat de firma Drupo din Călan, valoarea estimată a contractului era de 478.800 lei din care 22.130 lei reprezintă valoarea aferentă procentului de cheltuieli diverse şi neprevăzute (5 la sută). În urma licitaţiei, valoarea finală a contractului a fost stabilită la 452.379,43 lei, fără TVA. Tot în Vulcan a mai fost atribuit un contract către firma Zona D SRL din Petroşani. Este vorba de lucrări pentru „Reabilitare strada Căprioara”. Valoarea estimată a contractului a fost de 1.006.988 lei din care valoarea aferentă cheltuielilor diverse şi neprevăzute(10 la sută) era de 90.198 lei. Valoare finală, după licitaţie, este de 956.695,16 lei fără TVA.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii