Nu era vreun secret, dar acum este oficial! În luna iulie a.c., primarul Tiberiu Iacob-Ridzi anunța faptul că municipalitatea a fost notificată cu privire la intenția unui investitor local de a construi la Petroșani o fabrică de baterii, discuțiile inițiale fiind axate în jurul unei suprafețe de „cel puțin 2.000 mp”. Încă de pe atunci, edilul anunța deschiderea administrației publice locale pentru acest proiect, o investiție uriașă. Între timp, așa cum a promis, Iacob-Ridzi a găsit și soluții.
Plecând de la…
…intenția care i-a fost adusă la cunoștință la mijlocul acestui an, primarul Iacob-Ridzi a demarat demersurile de identificare a unei suprafețe de teren, pretabilă investiției. Astfel s-a ajuns la concluzia că varianta ideală (disponibilă) este cea a unei parcele de 5.000 mp situată pe str. Câmpului f.n., în zona industrială. Strada menționată șerpuiește până în zona fostei Preparații Livezeni, plecând din strada Lunca, printre Pompieri și Salvamin.
Investiție majoră
Unul dintre motivele pentru care primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a fost încă de la început foarte deschis în a sprijini această investiție pleacă de la faptul că omul de afaceri interesat este Daniel-Horia Benea (foto), președinte și CEO al grupului EBS Electric Group (din care fac parte Electro Promex Invest și BKD Electronic, ambele din Petroșani, dar și Electro Promex SRL & Co. KG, cu sediul în Linz, Austria). Un investitor serios, performer de top în domeniul său de activitate.
Dacă facem referire doar la firmele din Petroșani, important de menționat este că acestea au realizat, în 2022, o cifră de afaceri de aproape de 53 de milioane de lei și un profit net de peste 1,8 milioane de lei, cu peste 70 de angajați.
În intenția sa,…
…deja oficializată prin documente remise administrației publice locale, Daniel-Horia Benea arată că dorește să construiască la Petroșani o nouă fabrică pentru asamblarea de bancuri de baterii, ca parte din proiectul Smart Energy Storage System (SESS), care a fost inclus în Strategia de Dezvoltare Regională a Văii Jiului, elaborată de către START. Finanțarea proiectului ar urma să vină prin Programul Tranziție Justă.
Joi, 19 octombrie 2023,…
…Consiliul Local al Municipiului Petroșani a votat propunerea primarului Iacob-Ridzi ca terenul din str. Câmpului f.n. să fie trecut din domeniul public în cel privat, ca etapă absolut necesară în vederea valorificării ulterioare a acestuia, la solicitarea Electro Promex Invest SRL Petroșani, pentru construirea unei fabrici pentru asamblarea de bancuri de baterii. Este oficial, s-a votat!