Din două motive scriu cu mare plăcere despre acest eveniment programat să aibă loc în intervalul 7-9 august a.c. pe plaiuri bănățene.
Unul dintre
ele este acela că „Ziarul Văii Jiului” a fost onorat să accepte invitația de a fi partener media, iar celălalt motiv este bazat pe prietenia care mă leagă de Cosmin Mihuța.
Cosmin este preşedintele „Asociației Gugulan Rock”
din Caransebeş şi l-am cunoscut anul trecut, cu ocazia celei dintâi ediții a Festivalului de Muzică Rock în Aer Liber „Gugulan Rock”, la care a cântat şi „Strings”. Acum, la sfârşitul acestei săptămâni, asociația în fruntea căreia se află prietenul meu va da drumul, împreună cu Primăria municipiului Caransebeş, principalul sponsor al evenimentului, şi Casa de Cultură „George Suru”, celei de-a doua ediții a manifestării. Ca şi în anul trecut, festivalul se desfăşoară pe platoul Cepelca, situat în apropierea zonei de agrement a Caransebeşului. Din oraş faci în jur de douăzeci de minute până acolo.
Ca unul care am fost acolo
pot depune mărturie că este un loc splendid. De pe dealul pe care are loc festivalul vezi întreaga panoramă a municipiului Caransebeş şi a împrejurimilor sale. A ținutului Gugulanilor, într-un cuvânt. Este uşor de ajuns aici, mai ales că, şi acum, organizatorii au avut grijă să plaseze indicatoare care te îndrumă într-acolo. Există berechet şi gratuit spațiu de campare cu cortul, iar pe perimetrul în care se desfăşoară festivalul sunt amenajate mese, duşuri şi toalete. Nu vor lipsi, fireşte, chioşcurile de la care se poate cumpăra mâncare şi de la care se face aprovizionarea cu bere. Cei dornici de drumeții o pot lua la picior pe traseele marcate din zona Teiuş-Corcan, care se continuă cu cele din Munții Semenic (Lindenfeld-Garana) şi Culoarul Timiş-Cerna.
Pe parcursul festivalului,
care se va încheia cu un foc de artificii, vor urca pe scenă zece trupe din România şi Bulgaria, foarte bine cotate în rândul iubitorilor de muzică rock: „Kempes”, „Bucovina” (Iaşi), „Sevi” (Sofia), „Indefiance” (Arad), „Razna” (Bucureşti), „Arachna” (Drăgăşani), „Sonatic” (Timişoara), „Invader” (Lupeni), „Sens Unic” (Reşița) şi „Poşta Mare” (Timişoara). Mai este programat un concert aniversar al formației „Antares” din Caransebeş, reunită în mod special pentru acest eveniment. Nu vor lipsi, fireşte, concursurile distractive cu premii, tombola şi, cum mai spuneam, în ultima seară, focul de tabără. Mai multe amănunte despre eveniment puteți afla accesând pagina asociației Gugulan Rock https://www.facebook.com/gugulanrock.
Gheorghe OLTEANU









