Într-o singură lună / DSVSA – amenzi de 99.600lei

Într-o singură lună / DSVSA – amenzi de 99.600lei

Timp de citire: un minut

Inspectorii sanitar veterinari au efectuat în ultima lună controale pentru verificarea parametrilor de calitate a produselor lactate. Sau verificat 92 de obiective, s-au constat 12 sancțiuni, toate însumând aproximativ 1 milion de lei.

În intervalul 05.02.2024 – 28.03.2024 DSVSA Hunedoara a efectuat controale oficiale pentru verificarea autenticității și a parametrilor de calitate ai unor produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/ sau a unor produse lactate. Astfel, în perioada menționată au fost verificate un număr de 92 obiective cum ar fi depozite alimentare autorizate/ înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, unități de tip supermarket/ hypermarket, magazine alimentare, unități de alimentație publică, piețe agroalimentare.

Cu ocazia acestor controale au fost verificate și loturile de produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/ sau a unor produse lactate provenite din state membre UE/ țări terțe.

Ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 99.600 lei.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate principalele neconformități:

  • nerespectarea normelor sanitare veterinare privind depozitarea produselor alimentare,
  • manipularea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare,
  • igiena și întreținerea necorespunzătoare a spațiilor din dotare,
  • deficiențe privind demonstrarea trasabilității produselor alimentare.

De asemenea, au fost recoltate 12 probe de produse lactate în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea parametrilor fizico-chimici, în scopul verificării conformității cu înscrisurile de pe etichete, identificarea speciei de proveniență a laptelui utilizat pentru fabricarea acestor produse, precum și pentru decelarea adaosurilor de grăsimi de origine vegetală și a proteinelor de soia. Din rezultatele analizelor efectuate produselor lactate, a rezultat o probă necorespunzătoare referitoare la neconcordanțe privind specia de la care provine laptele, raportată la informațiile de pe etichetă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii