Intotero, preferata preşedintelui Nistor, a rămas pe vară. Hărău i-a dat fum...

Intotero, preferata preşedintelui Nistor, a rămas pe vară. Hărău i-a dat fum în nas şi anul acesta

Timp de citire: 2 minute

În politica hunedoreană se vorbeşte despre o aşa-zisă rivalitate între Eleonora-Carmen Hărău (PNL), deputat de Hunedoara, şi Natalia-Elena Intotero (PSD, adică de la comunişti), deputat mai mult comunal decât orăşenesc şi municipal. Fiind preferata preşedintelui Nistor, fost primar comunal, este evident că – în profunzime – pe madam Intotero nu o deranjează nicio o asemănare ori apropiere de personajul care, imediat după prima jumătate de secol de viaţă, a reuşit să finalizeze şi prima facultate.

Sigur că, atunci când vine vorba despre o comparaţie, ar trebui să avem ce măsura. Pe de o parte, deputatul Hărău este doctor în economie şi conferenţiar universitar, iar Intotero – deşi are un purcoi de diplome în CV, nimic de zis! – n-a aflat la timp nici măcar că Suedia, monarhie constituţională fiind, are rege. Nicidecum preşedinte.

Chiar dacă diferenţele de valoare dintre parlamentari sunt, în multe cazuri, ca de la cer la pământ, Institutul pentru Politici Publice (IPP) se încăpăţânează ca, periodic, să calculeze Indicele agregat al Activităţii Parlamentare. Mai exact, un clasament valoric al grupurilor parlamentare şi al parlamentarilor. Specialiştii IPP răscolesc activitatea parlamentarilor şi – ţinând cont de iniţiativele legislative, luările de cuvânt, declaraţiile politice, întrebările / interpelările şi moţiunile semnate de fiecare parlamentar în parte – ne spun cine a fost harnic, cine a cam lălăit-o şi cine a cam tras chiulul.

Deşi, la horă în sat, zici că-i cea mai harnică dintre parlamentarii hunedoreni, calculele pur ştiinţifice ale celor de la IPP o readuc pe Intotero cu picioarele pe pământ.

anexa raport ippTabelul din facsimil, anexă la raportul IPP pe tema activităţii parlamentare din perioada 22 decembrie 2012 – 30 iunie 2016, ne arată electronic şi negru pe alb cum stau lucrurile.

Chiar dacă se gâdilă când este comparată cu deputatul Hărău, pesedista Natalia de la comunişti (cunoscută în presa naţională şi ca “Nuţi de la Externe”) ar trebui să mai stea o tură pentru partid ca să egaleze măcar numeric activitatea deputatului liberal.

Să vedem, aşadar, cifrele: Hărău – 117 iniţiative legislative, Intotero – 81; Hărău – 154 de luări de cuvânt, Intotero – 110; Hărău – 111 declaraţii politice, Intotero – 87; Hărău – 188 de întrebări şi interpelări, Intotero – 43; Hărău – 13 moţiuni semnate, Intotero – 1.

Precizăm că activităţile anterior menţionate reprezintă principalele preocupări de ordin parlamentar.

Indicele agregat al Activităţii Parlamentare, calculat ca o medie ponderată a activităţilor enumerate mai sus, o plasează pe Eleonora-Carmen Hărău pe locul 4 în topul celor mai active 15 femei parlamentar, în timp ce Intotero se află pe locul 13 în acelaşi clasament. În cazul deputatului PNL, Indicele agregat al Activităţii Parlamentare se ridică la 125.3, în timp ce – în cazul deputatului PSD – respectivul indice este 75.75, de unde rezultă că Hărău a fost cu aproape 60,46% mai activă decât Intotero! Cu alte cuvinte, ca să vorbim pe înţelesul institutoarei Intotero, preferata ex-primarului comunal a rămas pe vară. Hărău i-a dat fum în nas şi anul acesta.

Raportul IPP poate fi consultat integral aici (click pentru a deschide).

Jurnalist cu experiență, activează în media din anii '90. A fondat și conduce publicațiile Hunedoara Plus, Ziarul Văii Jiului, Timiș Plus și agenția de publicitate și relații publice Confort Media.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii