Acasă La zi INSEMEX. 6 medalii de aur la Salonul Internațional de Invenții „Traian Vuia”

INSEMEX. 6 medalii de aur la Salonul Internațional de Invenții „Traian Vuia”

Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă din Petroșani continuă să obțină recunoaștere internațională pentru cercetarea de top pe care o desfășoară. La cea de-a XI-a ediție a Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” din Timișoara, cercetătorii INSEMEX s-au întors acasă cu nu mai puțin de șase medalii de aur și mai multe premii speciale. Evenimentul a reunit zeci de inventatori din țară și din străinătate.

În perioada 3-4 octombrie 2025, Centrul Regional de Afaceri din Timișoara a găzduit cea de-a XI-a ediție a Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” – un eveniment de anvergură care a adus laolaltă cercetători, inventatori și inovatori din peste 20 de domenii.

Printre participanții de marcă s-a numărat și INCD INSEMEX Petroșani, care a prezentat publicului și juriului mai multe lucrări inovative din domeniul securității industriale, protecției antiexplozive și cercetării aplicate. Toate invențiile prezentate de echipa din Petroșani au fost apreciate la cel mai înalt nivel, fiind recompensate cu șase medalii de aur, certificate de excelență și un premiu special al juriului.

Ediția din acest an a fost organizată de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, în colaborare cu Societatea Inventatorilor din Banat, Consiliul Județean Timiș, precum și cu mai multe centre de transfer tehnologic.

Pentru prima dată, salonul a reușit să atragă și inventatori din Arabia Saudită și Thailanda, semn al deschiderii internaționale a acestui eveniment devenit deja o tradiție în mediul academic și tehnic românesc.

Institutul INSEMEX din Petroșani demonstrează, încă o dată, că inovația românească poate concura la cel mai înalt nivel internațional. Iar fiecare medalie de aur obținută confirmă rolul esențial pe care cercetarea îl are în dezvoltarea durabilă și în siguranța activităților industriale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.