Înfrângerea suferită de hunedoreni / Amărăciune şi suspiciuni

Înfrângerea suferită de hunedoreni / Amărăciune şi suspiciuni

Timp de citire: 2 minute
FC Hunedoara a condus cu 2-0 la pauză şi a pierdut cu 3-4 meciul din deplasare cu nou-promovata Măgura Cisnădie. Entuziasmul şi coşmarul au fost provocate de evoluţia scorului, iar suspiciunile sunt puse pe seama faptului că scenariul „2 pauză, 1 final” este unul clasic pentru a da lovitura la pariuri.
„M-am gândit la această variantă şi nu pot băga mâna în foc că totul ar fi curat, dar nici nu am dovezi pentru a acuza pe cineva”, a spus Alin Barna, preşedintele de la FC Hunedoara. Hunedorenii s-au împiedicat în mod total neaşteptat şi în deplasare de mărunta Măgura Cisnădie.
„Alb-albaştrii” au condus cu 2-0 la pauză, după golurile marcate de Tecsi şi Ursachi. La reluare, hunedorenii au trăit un adevărat coşmar, încasând patru goluri în 16 minute, întrucât sibienii au punctat prin Beza (2), Tătar şi Drăgoescu (autogol).
Finalul a readus în prim-plan orgoliul hunedorenilor, dar golul marcat de Tecsi a fost insuficient pentru a drege busuiocul, iar FC Hunedoara a scăpat printre degete trei puncte pe care le-au avut în mână vreme de 45 de minute. Alin Barna, preşedintele grupării FC Hunedoara, a declarat că nu-şi explică ce s-a întâmplat şi că nici jucătorii nu au reuşit să-l lămurească. Oficialul a admis că s-a gândit la varianta unor aranjamente pentru a da lovitura la pariuri, dar spune că înclină să meargă pe mâna suporterilor care îi impută eşecul portarului Raţ şi antrenorului Victor Roşca: „La pauză, jucătorii păreau foarte relaxaţi şi cu gândul în altă parte, şi chiar antrenorul Victor Roşca s-a uitat ciudat la mine, când le-am strigat unor jucători din tribune să fie serioşi şi atenţi încă o repriză. Din păcate, a picat un gol rapid al gazdelor şi, pe fondul încurajărilor din tribune, au urmat altele trei de coşmar în câteva minute. Antrenorul nu a avut reacţie, iar echipa s-a prăbuşit. Am avut discuţii cu jucătorii şi antrenorul, dar nimeni nu-şi explică ce s-a întâmplat. Cei mai experimentaţi spun că tinerii din echipă au fost copleşiţi de presiune. Cred, însă, că dacă la pauză, tehnicianul efectuat o schimbare care să betoneze defensiva, altul era rezultatul. În plus, cei 10 suporteri hunedoreni care au fost la meci erau supăraţi pe portarul Raţ, căruia îi impută autogolul lui Drăgoescu şi alte două goluri. M-am gândit şi la varianta unei lovituri la pariuri şi nu pot băga mâna în foc că totul ar fi curat, dar nici nu am dovezi pentru a acuza pe cineva. Avem un regulament de ordine interioară prin care jucătorilor li se interzice să parieze, dar sunt atâtea variante de a paria, mai ales online, că e imposibil să-i controlăm. Vom analiza, vom avea discuţii cu jucătorii şi antrenorul şi vom vedea ce e de făcut în continuare”, a afirmat Alin Barna.
FC Hunedoara: Raţ – Ciucurescu, Maghici, Mardare, Petresc – Ionicescu – Drăgoescu, Bozian, Tecsi, Simionov – Ursachi. Au mai jucat: Opîrlescu, C. Creciunesc, Marina, Crengăniş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii