Incredibil, dar adevărat: vicecampioana Hercules Lupeni a fost la un pas desfiinţare

Incredibil, dar adevărat: vicecampioana Hercules Lupeni a fost la un pas desfiinţare

Timp de citire: un minut
Cu doar nouă jucători în lot, Hercules a fost la un pas de a spune adio Ligii a IV-a. Totuşi, jucătorii au decis că vor onora competiţia. Nici patronul nu le-a rămas dator, promiţându-le bonusuri financiare.
Dacă jucătorii rămaşi nu ar fi decis de comun acord să se prezinte la meciuri şi în formula rămasă, dar cu întăriri de la juniori, problemele mari de efectiv puteau duce la desfiinţarea echipei. De altfel, în toate meciurile de verificare, lupenenii au apelat la serviciile a cinci juniori, pe care antrenorul îi va arunca şi în bătălia seniorilor. Chiar dacă nu au spus-o în gura mare, lupenenii ţintesc, în noul sezon, primul loc, aşa că motivul de îngrijorare al lui Dan Voiu este lesne de înţeles.
Pe ultima sută de metri, Farkaş şi Cojocaru au plecat la muncă în străinătate, aceştia îngroşând rândurile altor jucători de la Lupeni care au ales drumul muncii în străinătate. Pentru a-i motiva, patronul Nelu Haţegan a decis să le dea jucătorilor bonusul de 400 de lei. S-a decis ca acesta să fie luat la două meciuri câştigate pe lună, astfel că lupenenii au renunţat la premierea de 120 de  lei pentru un meci câştigat. Indiferent că vor pierde două meciuri pe lună, dar dacă vor câştiga alte două jucătorii lui Hercules vor lua bani. Rămaşi fără portar, lupenenii speră să-l legitimeze pe Chiorean de la Universitatea Petroşani, alături de Konicka – un alt jucător venit de la Universitatea.
Este posibil ca în viitorul sezon Hercules să nu mai poată să conteze nici pe serviciile lui Curtean şi Ciorâia care au probleme medicale mai vechi şi nu s-au refăcut. Dumitrescu a fost şi el pe picior de plecare, dar se pare că a renunţat pe ultima sută de metri. 10 mingi nou-nouţe îi aşteaptă pe lupeneni pentru noul sezon, dar şi alte surprize plăcute pregătite de patronul echipei.
Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii