Închisoare cu executare pentru șoferii aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Închisoare cu executare pentru șoferii aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, care provoacă accidente rutiere soldate cu victime

Dangerous female driver

Timp de citire: un minut

Polițiștii desfășoară în această perioadă activități de informare a conducătorilor auto cu privire la noile modificări legislative în materie penală.

Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Modificarea adusă art. 91 din Codul Penal prevede că:

“(3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

Astfel, conducătorul auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, prin depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a altor substanțe reprezintă o prioritate pentru polițiștii timișeni, zilnic desfășurându-se activități în acest sens.

Polițiștii vă recomandă:

Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere.

Consumul de alcool poate afecta condusul autovehiculului prin faptul că acesta cauzează:

  • deficiențe de vedere;
  • încetinirea reflexelor;
  • reducerea concentrării și a vigilenței;
  • crearea unei stări de relaxare și somnolență, ceea ce te poate determina să adormi la volan;

Nu vă puneți viața în pericol urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere, aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii