Sezonul 2022–2023 al ligii a III-a de fotbal este foarte aproape de a începe, primele meciuri din viitorul campionat urmând a se disputa vineri, 26 august, cu începere de la ora 18.00. CSM Deva va debuta în această ediție în deplasare, urmând a juca pe terenul conjudețenei Aurul Brad, partida contând pentru seria a VII-a a eșalonului terț. Cele două echipe s-au aflat, și sezonul trecut, în aceeași serie, atunci devenii ajungând până în semifinalele barajului de promovare, iar brădenii s-au salvat de la retrogradare în ultima etapă, după ce au avut un parcurs foarte bun în play-out. Campionatul trecut cele două echipe s-au întâlnit doar în sezonul regular, CSM Deva câștigând ambele jocuri, cu scorul de 2-1. Deși echipa din Deva pare favorită, antrenorul Ștefan Nanu, de la CSM, tratează jocul cu mare seriozitate. „Va fi un joc extrem de doificil. Este prima etapă din campionat, există și o rivalitate locală, iar Aurul Brad s-a întărit mult în intersezon, prin transferarea unor jucători cu experiență. Am făcut și noi câteva transferuri bune, iar cceea ce mă bucură cel mai mult este că nu avem probleme medicale în lot. Noi vom juca, și în acest campionat, toate jocurile la victorie, un prim obiectiv fiind clasarea în primele patru locuri la finele sezonului regular, urmată de o evoluție cât mai bună în play-off ”, a declarat fostul internațional de pe banca celor de la CSM Deva.
Lotul celor de la CSM Deva este compus din portarii Bădescu, Lazar și Muntean și jucătorii de câmp Vișan, Plută, Kelemen, Iordache, Doboș, Branea, Iana, Tod, Creciunesc, Bedea, Țoiu, Stelea, Bloj, Marinca, Pătulea, Popescu, Chițimia, Maroșan, Șulea, Kayondo, Lemac și Nicoară. Președintele clubului este Nelu Ardelean, directorul sportiv este Daniel Cherecheși, iar stafful tehnic este format din Ștefan Nanu (antrenor principal), Dorian Gugu (antrenor secund), Jozsef Magyari (delegat), Cristian Gîț (organizator competiții) și Ioan Răfăilă (maseur). Vineri, 26 august, de la ora 18.00, se vor mai disputa alte două jocuri din seria a VII-a, respectiv CSO Filiași – Viitorul II Târgu Jiu și Gilortul Târgu Cărbunești – Voința Lupac, iar sâmbătă, 27 august, de la aceeași oră 18:00, vor avea loc întâlnirile Retezatul Hațeg – Jiul Petroșani și Viitorul Șimian – Progresul Ezeriș.







