Vorbele le-am auzit de la cineva care se cunoaște cu turismul montan și cu ce trebuie făcut pentru ca iubitorii muntelui să revină în fiecare an. Acest om este domnul Gheorghe Ciurariu care are pensiunea „Izvorul Maleii” de care se îngrijește, împreună cu soția sa Tunde.
Pensiunea
se află pe malul drept al pârâului Maleia pe drumul puțin accidentat care se face la stânga, cum treci de stația de îmbarcare a telescaunului din Parâng. Am ajuns întâmplător acolo în după amiaza zilei de duminică după ce prietenului Florea Cojocarul, care a lucrat pe valea asta, i-a venit ideea să-i revadă pe Ghiță și pe Tunde. Și, fiindcă Crinu Ciobanu, al treilea component al grupului nostru, era cu mașina, nu ne-a fost greu să mergem într-acolo.
Ca și celelalte
pensiuni din zonă, și cea a lui Ghiță este căutată cam două-trei luni iarna și tot atâtea vara. Cam cât țin sezonul hibernal și cel cald. Ultimul grup a părăsit pensiunea la începutul acestei luni. Vin și români, și străini, acum au fost, de exemplu, câțiva olandezi, care-și fac din timp programare, pentru că așa e regula. Mai tot timpul cele opt camere ale pensiunii sunt pline. Valea este de o frumusețe rară, vă asigur, așa că este de înțeles de ce aici și-a construit o casă de vacanță și Petru Hodor, fost cadru universitar și primar al municipiului Vulcan, trecut nu demult la cele veșnice. Casa lui este vecină cu pensiunea „Izvorul Maleii” și de ea au grijă cei doi soții Ghiță și Tunde. E posibil ca ea să fie scoasă la vânzare.