Cataloage Confort Media
În general, poeţii sunt păsări cântătoare, în vreme ce politicienii sunt păsări de pradă. Păsările de pradă nu ştiu să cânte; sunt prea puţin interesate de artă. Scot un croncănit fioros, au cioc de oţel şi gheare rapace. De aceea, rareori poeţii reuşesc în politică.
Corneliu Vadim Tudor a fost o excepţie. Cânta frumos în versuri, dar când trecea la instrumentul său preferat, pamfletul, era necruţător şi irezistibil. Aşa a reuşit să ţină lângă el, aproape un sfert de veac, un electorat destul de numeros.
Am avut onoarea să polemizez cu el, cu ani în urmă. Lovea puternic, din aproape orice poziţie. L-am atacat cândva, de la tribuna Parlamentului, luând apărarea poetului Mircea Dinescu. Am încasat atunci câteva palme antologice, care astăzi mă onorează. Pentru că, foarte târziu, am înţeles: Vadim avea atunci dreptate.
Deşi avea limba brici şi părea negru în cerul gurii, Vadim nu ştia să urască. După incidental cu pricina, aplanat cu diplomaţie de scriitorul Eugen Barbu, mi-a arătat nesperate semne de prietenie, citând frecvent din aforismele mele.
Vadim şi-a permis să fie patriot, într-o perioadă în care patriotismul pare ireversibil demodat. Într-o perioadă în care zornăitul banilor tinde să devină noul nostru imn naţional. I s-a spus, ironic, „tribunul”, azi când România, năpădită de hoţi, trepăduşi şi vânzători de ţară, are cu adevărat nevoie de tribuni.
Orator înnăscut şi cunoscător al istoriei, şi-a venerat înaintaşii, având pentru Avram Iancu un adevărat cult. Şi puţin a lipsit să moară în chiar ziua morţii Crăişorului.
A prezis aproape toate nenorocirile care au lovit România: jefuirea patrimoniului, bejenia populaţie, valul uriaş de corupţie şi hoţie.
Şi-a prezis, cu o incredibilă precizie, propriul sfârşit. Ultima sa poezie este pamflet, un dialog comic, pe care îl poetul îl întreţine cu propria sa moarte.
Oameni buni! A plecat dintre noi Corneliu Vadim Tudor, un român patriot, politician temut şi un excelent poet satiric.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Valeriu BUTULESCU
