- Peste 1.000 de elevi au fost trimiși acasă
S-a instalat panica, miercuri în jurul prânzului, la Vulcan, după ce tot municipiul a fost cuprins de un puternic miros de gaz. Profesorii s-au speriat, au sunat la 112, și au trimis imediat copiii acasă. Cel mai probabil, a fost vorba despre miros de sulf de la Paroșeni, care a pornit de miercuri. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență face o anchetă.
Trei școli din Vulcan și-au întrerupt activitatea după ce, miercuri la amiază, s-a simțit un puternic miros de gaz. Oamenii au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor.
„Printr-un apel la 112, Dispeceratul Integrat a fost anunțat, în jurul orei 13.00, că în municipiul Vulcan se simte un miros puternic de gaz, probabil sulf. Din primele verificări reiese că sursa ar putea fi instalația de desulfurare a Uzinei Electrice Paroșeni. Potrivit directorului general al Complexului Energetic Valea Jiului, Eusebiu-Bebi Durbacă, cantitatea de sulf evacuată în atmosferă, în urma procesului tehnologic, este în limitele normale. Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a convocat de urgență Grupul de Suport Tehnic din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, format din reprezentanți de la CEVJ, DSP, Delgaz Grid, Enel, SAJ, APM, Garda de Mediu, ITM, dar și din cadrul poliției și jandarmeriei hunedorene. Vor fi efectuate verificări privind proveniența mirosului și vor fi luate măsurile care se impun în astfel de cazuri”, a declarat Lucian Morogan, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.
Instalația de desulfurare de la Paroșeni funcționează, spune directorul CEVJ. Dar, cum termocentrala nu a mai funcționat de ceva timp, probabil să se fi creat – datorită scăderii de presiune – un curent care a învăluit Vulcanul într-un miros înțepător.
„Nu s-a întâmplat nimic, am luat legătura cu Adrian Drăghina, directorul de la Paroșeni, suntem în parametri normali, noi am pornit miercuri la 11:00 termocentrala. Datorită scăderii de presiune, probabil se simte miros de sulf, dar ca și măsurători suntem în parametri normali de funcționare. În ceea ce ține de desulfurare, Paroșeni-ul funcționează în parametri maximi”, a spus Eusebiu-Bebi Durbaca, director general al CEVJ.
Primarul din Vulcan se afla la primărie în momentul în care a început să miroasă a gaz și, inițial, a crezut că e o problemă la rețeaua din primărie.
„Inițial, am crezut că este o scurgere de gaz în locul în care ne aflam. De exemplu, noi, aflându-ne în primărie, am crezut că e de la vreo țeavă de aici. Am sunat imediat la compania de gaz să trimită o echipă pentru a face verificări, dar ulterior am fost sunat de foarte multe persoane că gazul se resimte în tot orașul. La fel au crezut și cei de la liceu, că e o problemă la instalația liceului. Au anunțat și inspectoratul, pe lângă firma de gaz, și pentru că mai mulți elevi au acuzat dureri de cap de la miros, au hotărât să trimită copiii acasă”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, format din reprezentanți de la CEVJ, DSP, Delgaz Grid, Enel, SAJ, APM, Garda de Mediu, ITM, dar și din cadrul poliției și jandarmeriei hunedorene, face o anchetă pentru a stabili exact de ce s-a simțit miros atât de puternic de sulf în tot Vulcanul.