În data de 18 august, Planul de Dezvoltare Locală a Petroșaniului intră...

În data de 18 august, Planul de Dezvoltare Locală a Petroșaniului intră în dezbatere publică, la Sala de Marmură

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

Consiliul Local și Primăria Municipiului Petroşani desfăşoară activităţi de elaborare a Planului de Dezvoltare Locală a municipiului Petroşani pentru perioada 2014-2020, document care va fundamenta utilizarea resurselor existente în comunitate şi atragerea de noi resurse pentru a asigura dezvoltarea municipiului în perspectiva anului 2020.  În acest sens, cetăţenii municipiului Petroşani, instituţiile, organismele, organizaţiile din diversele domenii de activitate existente, toţi factorii interesaţi sunt invitaţi să participe la dezbaterea publică ce va avea loc în data de 18 august 2015 începând cu ora 14, în Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroşani.

Existenţa unui plan strategic de dezvoltare care să fie adaptat nevoilor şi resurselor comunităţii noastre este o condiţie obligatorie pentru atragerea finanţărilor externe în actualul exerciţiu financiar al Uniunii Europene.

Comunitatea locală a fost invitată să facă propuneri şi să participe la dezbaterile care s-au desfăşurat în zonele de acţiune în care a fost împărţit municipiul în vederea consultării populaţiei. Propunerile făcute au fost cuprinse în Planul de Dezvoltare Locală a municipiului Petroşani pentru perioada 2014-2020 – document supus dezbaterii publice, care poate fi vizualizat şi consultat pe site-ul Municipiului Petroşani la adresa: www.primariapetrosani.ro.

Opiniile şi sugestiile dumneavoastră sunt foarte importante şi pot fi adresate membrilor Comitetului de lucru constituit în acest scop la nivelul municipiului Petroşani, consilierilor locali, pot fi depuse direct la Primăria municipiului Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 93 sau pot fi transmise prin fax: 0254.545903 şi e-mail: primaria.petrosani@upcmail.ro; primarie@primariapetrosani.ro .

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii