În această dimineață, percheziții în județ la administratorii unor firme bănuiți de...

În această dimineață, percheziții în județ la administratorii unor firme bănuiți de evaziune fiscală

Timp de citire: un minut

În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş efectuează 4 percheziţii pe raza judeţelor Timiş şi Hunedoara, la administratorii unor firme, bănuiţi de evaziune fiscală. Prejudiciul, estimat până în prezent, este de aproximativ 350.000 de lei. Trei dintre aceste percheziții se efectuează în Timiș, una la Hunedoara.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2011 – 2012, 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 36 de ani, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, cu obiect de activitate edificarea construcţiilor civile şi industriale, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, în baza unor facturi emise de către o societate ,,fantomă”.

Prejudiciul creat bugetului de stat, estimat până în prezent, este de aproximativ 350.000 de lei. Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea documentelor pentru probarea activităţii infracţionale. Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

În cauză, cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii