Cataloage Confort Media
Dover, oraşul-port din Comitatul Kent, unde se pregăteşte în aceste zile înotătorul din Petroşani, Avram Iancu, în vederea trecerii a Canalului Mânecii fără costum de neopren, este o localitate englezească plină de istorie zbuciumată, comerţ şi turism. Ca şi Folkestone, oraşul vecin, Dover este poarta de intrare în Anglia dinspre Canalul Mânecii. Distanţa pe mare, cea mai scurtă, este de 34 de kilometri, între plaja de sub „stâncile albe” şi Cap le Gris, o micuţă localitate franceză situată în apropiere de Calais.
Începând de azi vă prezentăm, însoţit şi de imagini, un material, împărţit în câteva episoade, prin care vă vom arăta câteva impresii de turist prin această localitate de la sud-vestul Mării Nordului,
Dover – celebra „poartă de intrare”
Populaţia Doverului este de circa 30.000 de locuitori, cu vreo 7.000 mai puţin decât Petroşaniul. Pe lângă această populaţie autohtonă, Doverul găzduieşte, zilnic, mai ales în lunile de vară, circa 7.000-8.000 de turişti, aflaţi în tranzit înspre Marea Britanie, în vacanţă, care sosesc cu feriboturile şi cu vasele de croazieră, sau cu trenurile pline de autovehicule de toate formele care circulă prin „Eurotunelul” inaugurat pe 6 mai 1994, cu o lungime totală de 50,45 de kilometri.
Latura de est
Oraşul are forma unui triunghi isoscel cu baza în jos, la baza lui fiind plaja de la ţărmul mării. Pe latura de est există platforma navală, unde acostează feriboturile şi vasele de croazieră mari, şi un şantier naval unde se fac reparaţii. Un dig ce se afundă în mare, de circa 1 kilometru, închide latura de est a plajei şi a golfului artificial Harbour Dover. Aici înotătorii se antrenează de primăvara până toamna, fiind şi locul unde iubitorii de vele şi ambarcaţiuni nautice de mici dimensiuni (mici bărci, canoe etc.) practică diverse sporturi cu vele şi de relaxare.
Latura de vest
De partea cealaltă, pe latura de vest a plajei, există, de asemenea, un dig de circa un kilometru de la plajă până în mare, unde turiştii au acces până la orele 21,00, vara ei pot ajunge până la zona farurilor. De-acolo, cu privirea, în zilele frumoase, se poate vedea, ca prin ceaţă, o dungă neagră – zona înaltă a coastei franceze din zona Calais, dar şi puzderia de vapoare care plutesc sau care aşteaptă intrarea în port. Tot acolo, la capătul digului dinspre mare, există şi un mic, dar cochet restaurant (cu preţuri pe măsură…), cu o privelişte fantastică. În apropiere se află o latură de dig amenajată pentru amatorii de pescuit. Contra unei taxe de câteva lire sterline, pe un anumit interval orar, se poate pescui lejer. Cine nu plăteşte această taxă este avertizat că va plăti o penalizare de 50 de lire sterline. Acest dig de pe latura vestică poartă denumirea „Prince of Wales”, iar de pe el se poate vedea şi portul care adăposteşte ambarcaţiunile de dimensiuni mijlocii, printre care şi „Sea Leopard”, ambarcaţiunea care-l va însoţi pe Iancu în încercarea sa.
Digul care închide golful dinspre plajă, la sud, are o lungime de circa 3 kilometri şi două despărţituri, pe unde vapoarele intră şi ies cât e ziua de lungă. Acolo există şi câteva mici faruri, de avertizare pe timp de noapte a mateloţilor, precum şi un sistem asemănător semafoarelor stradale, lumina roşie semnalizând că n-ai voie să ieşi sau să intri din larg sau dinspre ţărm până ce nu primeşti undă verde.
„Monumentul Înotătorilor care au traversat Canalul Mânecii”
Revenind la triunghiul nostru imaginar, pe toată baza lui, cât ţine plaja din oraş, există o faleză, bine lucrată şi care arată excepţional. Pe această faleză – bănci de lemn din loc în loc, pistă pentru biciclişti şi mult spaţiu pentru promenadă. De sesizat faptul că în afară de o maşină de îngheţată, nu există pe toată faleza niciun alt vânzător ambulant, sau vreo altă „circăreală”, iar oamenii circulă relaxaţi şi fără să fie deranjaţi de nimeni. Din loc în loc, în punctele esenţiale, există amplasate panouri mari cu hărţi şi câteva monumente, printre care şi cel dedicat înotătorilor care au traversat Canalul Mânecii, monument devenit celebru în toată lumea, care reprezintă oarecum Doverul. Tot, din loc în loc, se pot întâlni şi anumite construcţii interesante care te protejează de razele soarelui, amenajate discret şi cu gust, cu bănci. Paralel cu faleza trece o şosea cu un asfalt ireproşabil, pe unde circulă încoace şi încolo maşini mici, motociclete şi ciclişti. Între această şosea şi faleză, dar şi în latura dinspre oraş, există o linie de hoteluri, restaurante, pub-uri şi tot felul de clădiri ale administraţiei navale, precum şi blocuri de locuit, în general între trei şi şase etaje cu multe scări şi zone verzi superbe în faţa lor (în spate fiind zone de garaje, inclusiv subterane), nişte clădiri tipic englezeşti ridicate cu mult bun gust şi deloc în contradicţie unele cu altele şi cu natura, niciuna aflată în stare de deteriorare.
În finalul descrierii zonei de plajă, mai trebuie amintite trei lucruri esenţiale: pescăruşii – e plin de ei şi în aer şi pe plajă printre oameni, ba chiar şi în faţa restaurantelor unde cerşesc mâncare; nisipul – care lipseşte cu desăvârşire, toate plajele, inclusiv în Folkestone, fiind amenajate cu pietriş; curăţenia e la ea acasă, cu excepţia mucurilor de ţigări aruncate fără milă pe jos cam peste tot de turişti, deşi există coşuri speciale pentru aşa ceva (la fel şi pentru murdăria făcută de câinii de companie). Legat de acest ultim aspect, trebuie însă să spunem că în fiecare dimineaţă plaja şi faleza arată impecabil urmă de mizerie, semn că noaptea e un gunoier bun.
Zona centrală
Mijlocul triunghiului nostru imaginar aparţine zonelor comerciale şi de locuit, inclusiv zona centrului administrativ al Doverului. Case aliniate frumos pe străzi, toate într-o culoare şi cu ziduri în faţă de cărămidă sau piatră. Unele au în faţă şi mici zone amenajate cu flori superbe sau pomişori ornamentali, trandafiri şi anumite specii de flori cunoscute. Există în centru şi o zonă pietonală, unde nu circulă maşini; de-o parte şi de alta a străzii există înşirate magazine şi restaurante, mai mari sau mai mici. Mii de oameni pe zi fac diverse cumpărături, servesc masa, beau un suc, o cafea sau o bere după plimbarea de pe plajă.
Clădirea consiliului local, situată în centrul Doverului, este o clădire istorică, din piatră, reabilitată la cerinţele actuale, dar fără să i se strice în vreun mod arhitectura, geamurile având ramele din lemn, iar uşile fiind ca şi cele din cetăţile vechi din lemn masiv fără urmă de aspect modern. Lângă această clădire impozantă şi plină de farmec medieval se află o altă clădire istorică, transformată într-un restaurant şi berărie imensă, dar care şi-a păstrat tot ce era în trecut, inclusiv tablourile vechi, săbiile şi lăncile de bătălie, suliţele şi scuturile care se foloseau în evul mediu la bătăliile de apărare ale Doverului sau la duelurile din „sala de luptă”. Practic, un local-muzeu, unde turistul poate să şi viziteze şi să ia o lecţie de istorie, dar şi să servească liniştit masa sau o bere (nelipsită în Anglia pe oriunde ai merge).
Castelul veghează Doverul
Punctul cel mai important de pe harta Doverului este castelul. Oriunde te uiţi din oraş vezi acest castel, situat în zona estică înaltă a oraşului. Dar despre acest obiectiv turistic vom avea prilejul să vă vorbim după ce îl vom şi vizita împreună cu Adrian Popescu, managerul ICE WORLD, sponsorul oficial. Castelul este un reper important pentru toţi cei care cunosc Doverul mai puţin şi a avut pentru cei din Dover un rol însemnat în apărarea oraşului, fiind un adevărat bastion englezesc în calea intruşilor care puneau gând rău oraşului sau Angliei.
Zona de nord
Vârful triunghiului nostru coincide cu zona de nord a oraşului. Cartiere de case, colegii, parcuri şi străzi paralele care dau apoi într-una principală umplu această zonă a Doverului, din cel mai nordic punct de intrare în oraş şi până la mare, pe jos, la o plimbare, luându-ţi cam o oră şi vreo cinsprezece minute de mers liniştit. În numărul viitor vom vorbi de rezervaţia naturală din centrul Doverului, ceva inimaginabil pentru oricine şi o chestiune ce ţine de civilizaţie, absolut superb, după care vom continua într-un alt material cu rezervaţia naturală „Samphire Hoe”, situată la baza „stâncilor albe”, între mare şi deal, un loc absolut încântător întins pe o rază de câteva hectare.
Corneliu BRAN
