Hunedoreanul Cosmin Gîrleanu a câștigat și Cupa României la tineret, categoria 49...

Hunedoreanul Cosmin Gîrleanu a câștigat și Cupa României la tineret, categoria 49 k

Timp de citire: un minut

Pugilistul Cosmin Gîrleanu (CSŞ Hunedoara, 17 ani), campion mondial de juniori, a ieșit învingător cu 3-0 în fața lui Florin Bălteanu (Tg. Jiu), în finala Cupei României, la tineret, categoria 49 kg. Pugiliști reprezentând zece cluburi din țară – CSŞ Hunedoara, Universitatea Cluj-Napoca, Chimia Râmnicu Vâlcea, Dinamo București, Steaua București, SC Bacău, CSM Ploiești, CS Câmpulung Muscel, CS Baia Mare și CSM Onești – au ocupat primul loc la cele zece categorii înscrise în ediția din acest an la tineret, competiție găzduită de Bacău.

Vasile Cîtea, președintele Federației Române de Box, s-a arătat încântat de evoluția tinerilor boxeri, în special de cea etalată de Popescu (Dinamo), Gîrleanu, Calotă (Steaua). Finalele au adus în dispute pe cei mai buni boxeri ai momentului la categoria tineret şi pot forma un lot bun, cu speranțe la medalii la Campionatele Europene din luna mai programate în Rusia, a declarat antrenorul Relu Auraș. Gîrleanu a devenit campion mondial de juniori, în luna septembrie a anului trecut, în Rusia. (sursa: RADOR)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii