Hunedoara are un antrenor de lux: Adrian Iencsi

Hunedoara are un antrenor de lux: Adrian Iencsi

Timp de citire: un minut

Tehnicianul Adrian Iencsi a fost prezentat ca antrenor principal al echipei FC Hunedoara. Ales probabil pentru că a colaborat foarte bine cu Mircea Lucescu şi Ioan Andone, două legende vii ale echipei de aur a Corvinului, Iencsi va semna un contract până la finalul campionatului, fără a avea ca obiectiv obligatoriu promovarea.

„Adrian Iencsi va semna un contract până la finalul campionatului în curs şi îi va avea ca şi secunzi pe Mircea Alic Jr. şi Ilie Anton. Obiectivul său va fi ca echipa să câştige cât mai multe meciuri şi să practice un fotbal plăcut, care să atragă lumea la stadion”, a spus Alin Barna, preşedintele FC Hunedoara.

După nouă etape disputate în Liga a III-a, FC Hunedoara se află pe locul şase în Liga a III-a, cu 15 puncte, la şase „lungimi” de liderul seriei a IV-a, ASU Poli Timişoara.

În ultima etapă, echipa a fost condusă de interimarul Mircea Alic junior, secundul lui Roşca, iar hunedorenii au câştigat cu scorul de 5-1, pe terenul celor de la Millenium Giarmata.

Adrian Iencsi a debutat la echipa naţională de fotbal la 15 noiembrie 2000, într-un meci împotriva Iugoslaviei (Serbia de astăzi), iar ultima sa prezenţă în lotul tricolorilor datează din primăvara anului 2006, cu ocazia turneului amical din S.U.A. În total, Adrian Iencsi a evoluat de 30 de ori pentru România, înscriind un gol.

Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii