Haos la judeţean. Ăsta-i spitalul de care chiar trebuie să te fereşti!

Haos la judeţean. Ăsta-i spitalul de care chiar trebuie să te fereşti!

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 3 minute

Suspecţi de COVID-19 şi pacienţi cu alte afecţiuni, claie peste grămadă în saloane insalubre, cu hainele de acasă pe post de cearşaf! Deşi plătiţi regeşte, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Hunedoara – Deva au ajuns să fie chiar ei cei care ajută la răspândirea virusului nemilos. În orice stat întreg la cap, o situaţie de asemenea gravitate s-ar lăsa cu sancţiuni fără precedent. Unitatea medicală este subordonată Consiliului Judeţean Hunedoara. Al cărui preşedinte, aflat la vârsta plimbărilor cu nepoţii prin parc, e clar că n-are ochiul ager necesar pentru a monitoriza aşa cum se cuvine entităţile din subordine.

În seara zilei de 19 ianuarie a.c., L.N. din Petroşani s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean de urgenţă. Cu frisoane şi dureri, cu degetele umflate şi ochii asemenea. Ceea ce avea să urmeze face parte, parcă, dintr-un film de coşmar regizat şi finanţat regeşte de Consiliul Judeţean Hunedoara.

Ajunsă în zona de triaj, pacientei i s-a completat o fişă de simptome, urmată de un verdict instant: suspectă de COVID-19. Atunci, o asistentă a informat-o: ai să stai mult şi bine aici, cel puţin până mâine, când primeşti rezultatul testului. Drept urmare, tânăra i-a rugat să meargă acasă pe cei care au adus-o cu maşina de la Petroşani.

Au urmat 40 de minute de aşteptare în Urgenţă, apoi alte zeci de minute de aşteptare în salonul horror. O încăpere micuţă în care, în loc de două paturi, fuseseră îngrămădite vreo cinci. Dimpreună cu suspecta, alţi pacienţi, femei şi bărbaţi, cu diverse alte afecţiuni: de inimă, cauzate de căzături sau lovituri etc. Cu toate acestea, nimănui nu i s-a părut nefiresc ca o pacientă suspectă de COVID-19 să fie pusă în aşteptare alături de alte persoane, implicit expuse astfel şi ele virusului.

“Mi-am pus geaca pe post de cearşaf”, îşi aminteşte cu groază pacienta. Da, aţi citit bine! Din salonul minuscul, în care erau “parcaţi” la grămadă suspecţi de COVID-19 şi pacienţi cu alte afecţiuni, femei şi bărbaţi, lipseau până şi cearşafurile! O asistentă drăguţă i-a oferit o pătură. Mai târziu, pătura a ajuns la alţi pacienţi…

Una peste alta, pacienta şi-a petrecut câteva ore de groază în urgenţa deveană, timp în care singura treabă cu care s-a ales a fost testul COVID-19. Miercuri a fost confirmată pozitiv. Ceea ce înseamnă că toţi cei cu care şi-a petrecut câteva ore în spitalul judeţean au fost şi ei expuşi virusului, cu toate că ajunseseră acolo din cu totul şi cu totul alte motive (boli de inimă, răni etc.). Se mai pune că problema de sănătate reală a pacientei nu şi-a găsit de fapt nici un început de leac? A fost trimisă acasă la ora 2 noaptea şi s-a întors la Petroşani cu taxi, deşi i se spusese că va trebui să rămână în spital cel puţin până a doua zi. Iar aparţinătorii… plecaseră deja.

Cadrul medical în “observaţia” căruia s-a aflat petroşăneanca se numeşte Mirabela Gavrilă, este medic specialist, şi poate încasa lunar până la 16.000 de lei. De banii ăştia, n-a avut o problemă în a expune şi alţi pacienţi virusului nemilos, cazându-i în acelaşi salon minuscul cu pacienta suspectă (mai apoi confirmată pozitiv) de COVID-19.

Da, ăsta-i spitalul de care chiar trebuie să te fereşti!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii