Weekendul acesta, junioarele clubului CSM Jiul Petroșani au disputat două meciuri în cadrul Campionatului Național de Handbal Feminin, o etapă plină de emoție, care a adus atât bucuria unei victorii spectaculoase, cât și experiența unei confruntări dificile, din care fetele au multe de învățat.
Junioarele 2 (U17) – victorie categorică
CSM Petroșani 46 – 37 Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița. Fetele s-au impus după un joc superb, în care au demonstrat o atitudine exemplară, determinare și o poftă uriașă de victorie. Prin implicare, spirit de echipă și faze colective construite cu încredere, junioarele U17 au obținut o victorie pe deplin meritată, care le bucură și le motivează să mențină ștafeta sus!
Junioarele 1 (U19) – înfrângere la scor pe teren propriu
CSM Petroșani 31 – 49 SCM Râmnicu Vâlcea.
Fetele au întâlnit pe teren propriu liderul seriei. Chiar dacă rezultatul nu a fost de partea lor, junioarele au luptat până la ultimul fluier, au căutat soluții în permanență și au crezut în șansa lor.
Astfel de meciuri le arată exact unde au de lucrat, le oferă experiență valoroasă și le ajută să crească.
„Înfrângerile nu ne definesc, ele ne călesc, ne învață și ne dau motivul să revenim mai puternice!
Suntem mândri de efortul depus de toate fetele. Progresul real se construiește zi de zi, prin muncă, răbdare, disciplină și încredere reciprocă. Continuăm împreună, cu aceeași dorință de autodepășire! Mulțumiri speciale echipei tehnice și de suport, care muncește neobosit în spatele rezultatelor: Daniel Brânzău – antrenor principal, Paula Martinescu – antrenor secund, Macariu Andrei – kinetoterapeut și Sofian Alin – pentru toate indicațiile, îndrumarea și sprijinul necondiționat! Mii de mulțumiri celor din tribune! Ați creat o atmosferă extraordinară și ați fost alături de fete la fiecare fază. Energia voastră contează enorm, atât la victorie, cât și în momentele grele. Vă mulțumim că faceți parte din povestea noastră! Mergem mai departe cu încredere! Muncim mai mult, luptăm împreună! Haide, Petroșani!”, este mesajul clubului Jiul.







