Nu doar în parcul Şcolii Gimnaziale Nr.1 din Vulcan s-a mâncat, la 1 decembrie, fasole cu cârnaţi gătite la cazan. Cei care nu au mai apucat în parc sau au plecat de acolo încă pofticioşi au avut ocazia să se înfrupte cu această delicatesă gastronomică şi la un restaurant din oraş.
Cu o zi înainte
patronul Restaurantului „La Ţugu” făcea cunoscut, pe facebook, că, de Ziua Naţională a României, oricine intră în local este servit cu o porţie de fasole cu cârnaţi. Din partea casei, specifica anunţul, pentru ca nu cumva să se creadă că intrarea e liberă şi ieşitul pe bani.
Nu a fost de mirare,
aşadar, că, de la orele amiezii şi până seara târziu, s-au tot înfăţişat muşterii doritori să mănânce fasolea cu cârnaţi gătită de bucătăreasa Cuţa şi ajutoarele ei. Au fost şi dintre cei care, după ce au mâncat-o pe prima, au mai vrut o porţie. Au cerut şi li s-a dat. Felul acesta de mâncare a fost din belşug şi numai cine nu a vrut nu a primit.